Legea prin care cresc taxele locale a fost publicată în Monitorul Oficial

Legea privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice, act normativ care prevede şi creşterea taxelor locale, a fost publicată luni în Monitorul Oficial.
AGERPRES - lun, 15 dec. 2025, 21:32
Legea prin care cresc taxele locale a fost publicată în Monitorul Oficial

Pentru această lege Guvernul şi-a angajat răspunderea în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului în data de 1 septembrie şi pe 9 septembrie legea a fost transmisă pentru promulgare preşedintelui. După asumarea răspunderii Guvernului, pe 8 septembrie, proiectul a fost contestat la CCR de AUR.

Ulterior, Curtea Constituţională l-a declarat parţial neconstituţional. Concret, CCR a stabilit că este neconstituţională o prevedere referitoare la testarea funcţionarilor publici cu testul poligraf.

Legea a fost modificată în Parlament şi adoptată pe 18 noiembrie, însă proiectul a fost din nou contestat la CCR.

Pe 10 decembrie, Curtea Constituţională a României (CCR) a respins sesizarea AUR.

Iniţial, CCR stabilise pentru 21 ianuarie 2026 discutarea acestei legi, însă Guvernul a cerut preschimbarea termenului. Pe 10 decembrie, Curtea Constituţională a stabilit că reexaminarea de către Parlament a legii criticate – adoptate iniţial prin procedura angajării răspunderii Guvernului – pentru punerea de acord a prevederilor neconstituţionale din cuprinsul acesteia cu Decizia Curţii Constituţionale nr.481/2025 s-a realizat în mod corect, în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului.

Legea are ca obiect de reglementare instituirea unui pachet de măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul fiscal-bugetar, al insolvenţei şi în domenii conexe, cu accent pe: utilizarea eficientă a resurselor statului român prin gestionarea prudentă a zonelor de optimizare fiscală, respectiv pentru a asigura un tratament egal, nediscriminatoriu şi transparent al tuturor plătitorilor de impozite şi taxe; restructurarea facilităţilor fiscale, mai ales a acelor categorii de facilităţi fiscale care şi-au atins obiectivele, iar menţinerea acestora nu se mai justifică în perioade de deficit bugetar excesiv.

De asemenea, legea prevede: reaşezarea sistemului de impunere în sfera taxelor şi impozitelor locale; instituirea unor noi reglementări fiscale pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit; utilizarea eficientă a fondurilor publice alocate pentru finanţarea diferitelor categorii de servicii publice la nivelul autorităţilor publice centrale, autorităţilor publice locale, instituţiilor publice de interes

Te-ar mai putea interesa și
China vrea ca viitorul secretar general al ONU să fie dedicat multilateralismului și nu aliniat unei singure superputeri, cu aluzie la SUA
China vrea ca viitorul secretar general al ONU să fie dedicat multilateralismului și nu aliniat unei singure superputeri, ...
China a declarat vineri că viitorul secretar general al Naţiunilor Unite trebuie să fie "ferm angajat multilateralismului" şi "nu aliniat excesiv cu politicile unei singure superputeri", o aluzie......
Purtătoarea de cuvând a NATO, Allison Hart: Lucrăm cu SUA pentru a înțelege detaliile deciziei forțelor armate din Germania
Purtătoarea de cuvând a NATO, Allison Hart: Lucrăm cu SUA pentru a înțelege detaliile deciziei forțelor armate din ...
Purtătoarea de cuvânt a NATO, Allison Hart, a scris sâmbătă pe platforma X că Alianţa lucrează cu SUA pentru a înţelege ...
Industria auto germană cere detensionarea urgentă a relațiilor dintre UE și SUA, după ce Trump a anunțat că va crește taxele de import, iar Bruxelles-ul a amenințat cu contramăsuri
Industria auto germană cere detensionarea urgentă a relațiilor dintre UE și SUA, după ce Trump a anunțat că va crește ...
Industria auto din Germania a pledat pentru o detensionarea urgentă a disputei tarifare dintre SUA şi Uniunea Europeană ...
Washingtonul aprobă vânzarea de armament în valoare de 8,6 miliarde de dolari către Israel, Qatar, Kuweit și Emiratele Arabe Unite
Washingtonul aprobă vânzarea de armament în valoare de 8,6 miliarde de dolari către Israel, Qatar, Kuweit și Emiratele ...
Departamentul de Stat al SUA a anunţat vineri aprobarea vânzărilor de armament către mai mulţi aliaţi din Orientul ...