Creşterea economică a României este sub media europeană în al doilea trimestru din 2021

Produsul Intern Brut al zonei euro a înregistrat o creştere peste aşteptări de 2,2% în trimestrul al doilea al acestui an comparativ cu primul trimestru, iar în Uniunea Europeană PIB-ul a crescut cu 2,1%, în condiţiile în care doar două state membre au înregistrat o contracţie a economiei, arată datele publicate marţi de Eurostat. România se numără printre statele membre care au înregistrat un avans al PIB-ului de la un trimestru la altul, dar creşterea sa este sub media UE.
AGERPRES - mar, 07 sept. 2021, 13:30
Creşterea economică a României este sub media europeană în al doilea trimestru din 2021

Economia României a crescut cu 1,8% în trimestrul II din 2021, comparativ cu trimestrul anterior, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, Produsul Intern Brut (PIB) a consemnat un avans de 13% pe seria brută şi de 13,6% pe seria ajustată sezonier, conform datelor provizorii publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În primul semestru al acestui an, Produsul Intern Brut al României a crescut cu 6,5% pe seria brută şi cu 6,2% pe seria ajustată sezonier, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020, scrie Agerpres.

Ce s-a întâmplat în Europa (UE – ZONA EURO)

Comparativ, în primul trimestru al acestui an, Produsul Intern Brut a scăzut cu 0,3% în zona euro şi cu 0,1% în Uniunea Europeană.

În ritm anual, PIB-ul ajustat sezonier a crescut cu 14,3% în zona euro şi cu 13,8% în Uniunea Europeană în al doilea trimestru al acestui an, după un declin de 1,2% în primul trimestru în ambele cazuri.

România se numără printre statele membre care au înregistrat un avans al PIB-ului de la un trimestru la altul, dar creşterea sa de 1,8% este sub media UE. Ţările membre cu cel mai puternic avans al PIB-ului sunt Irlanda (6,3%), Portugalia (4,9%), Letonia (4,4%) şi Estonia (4,3%). O scădere a economiei a fost înregistrată doar în Malta (minus 0,5%) şi Croaţia (minus 0,2%).

Tot marţi, Eurostat a anunţat că numărul persoanelor ocupate a crescut cu 0,7% atât în zona euro cât şi în Uniunea Europeană, în al doilea trimestru al acestui an comparativ cu trimestrul precedent. Aceasta după ce în primele trei luni ale acestui an, ocuparea a scăzut cu 0,2% atât în zona euro cât şi în UE.

În al doilea trimestru al acestui an, ţările membre cu cea mai puternică creştere a ocupării au fost Letonia (5,7%), Grecia (2,8%), Danemarca şi Portugalia (ambele cu 1,9%), urmate de Austria, Italia şi România. Singurele scăderi au fost înregistrate în Estonia (minus 1,1%) şi Spania (minus 0,9%).

Eurostat estimează că în al doilea trimestru din 2021 erau 207,5 milioane persoane ocupate în Uniunea Europeană, din care 159 de milioane în zona euro.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligenţa artificială a luat-o razna. Agenţi AI scăpaţi de sub control au pătruns în sistemele operaţionale ale unor companii indiene, anunţă guvernul
Inteligenţa artificială a luat-o razna. Agenţi AI scăpaţi de sub control au pătruns în sistemele operaţionale ale ...
Modele de inteligenţă artificială (IA) în faza de testare au pătruns nedetectate în sistemele operaţionale ale unor organizaţii indiene şi au 'citit' înregistrări confidenţiale, a......
Cătălin Jalobă este noul director financiar al One United Properties
Cătălin Jalobă este noul director financiar al One United Properties
One United Properties are un nou director financiar din decembrie. Cătălin Jalobă îl înlocuiește pe Cosmin Samoilă.
Combaterea muncii la negru şi la „gri” – prioritate pentru guvernul Niculescu – program de guvernare
Combaterea muncii la negru şi la „gri” – prioritate pentru guvernul Niculescu – program de guvernare
"Reformăm Inspecţia Muncii în 12 luni și facem din combaterea muncii la negru și a muncii subdeclarate o prioritate: ...
Program guvernare – „Primării fără hârtii”. Comunicarea dintre administraţiile centrală şi locală devine exclusiv electronică
Program guvernare – „Primării fără hârtii”. Comunicarea dintre administraţiile centrală şi locală ...
Serviciile publice vor fi reproiectate pe "evenimente de viaţă", livrate prin portalul unic al statului (Single Digital ...