Creşterea economiei mondiale de anul viitor depinde de evitarea vârfului fiscal în SUA

Întreaga lume urmăreşte cu îngrijorare parcursul negocierilor din Statele Unite pentru bugetul anului viitor, menite să evite intrarea automată în vigoare a unor majorări de taxe şi reduceri masive ale cheltuielilor, miza fiind însăşi creşterea economiei mondiale, relatează The Guardian.
Economica.net - lun, 24 dec. 2012, 07:43
Creşterea economiei mondiale de anul viitor depinde de evitarea vârfului fiscal în SUA

Potrivit publicaţiei, un eşec al negocierilor dintre preşedintele Barack Obama şi republicanul John Boehner, liderul Camerei Reprezentanţilor, ar avea consecinţe negative serioase.

Britanicul George Osborne este doar unul dintre miniştrii de Finanţe nerăbdători ca impasul discuţiilor din SUA să ia sfârşit. Cele mai recente date economice din Marea Britanie sunt dezamăgitoare, chiar dacă au fost şi unul sau două puncte pozitive.

Creşterea economiei britanice din trimestrul al treilea a fost de 0,9%, sub aşteptări, iar deficitul bugetar din primele opt luni ale anului fiscal 2012/2013 este cu 10% peste cel din intervalul 2011/2012.

Datele arată că Marea Britanie este foarte aproape de o a treia recesiune. Există uşoare şanse ca PIB-ul să evite două trimestre consecutive de scădere, dar acestea vor dispărea dacă în SUA va intra în vigoare la 1 ianuarie „vârful fiscal”, programul automat de majorări de taxe şi reduceri ale cheltuielilor, de peste 600 de miliarde de dolari.

Oficialii de la Washington au calculat că acest program ar anula anul viitor orice creştere economică în SUA, ei anticipând o contracţie de 0,5% a PIB.

În pofida ritmului rapid de creştere din China, Statele Unite sunt cea mai mare economie a lumii, reprezentând o cincime din producţia mondială. O recesiune în SUA ar încetini mult economia chineză, ar intensifica problemele din Japonia şi zona euro şi ar face aproape sigur o recesiune în Marea Britanie.

Te-ar mai putea interesa și
China a importat de la începutul anului peste 1.000 de tone de aur, o cantitate record
China a importat de la începutul anului peste 1.000 de tone de aur, o cantitate record
Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel record anul acesta, subliniind cererea rezilientă pe cea mai mare piaţă globală a metalelor preţioase, după declinul recent al cotaţiilor,......
Cosmin Marinescu, viceguvernator BNR: Perspectivele pentru acest an se menţin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ceea ce ar însemna stagflaţie
Cosmin Marinescu, viceguvernator BNR: Perspectivele pentru acest an se menţin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ...
Perspectivele economiei româneşti pentru acest an se menţin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ceea ce ar însemna ...
Danezii de la Eurowind încep un parc fotovoltaic mare, de 220 MW, în Dâmbovița. Este cel mai mare proiect din lume al grupului
Danezii de la Eurowind încep un parc fotovoltaic mare, de 220 MW, în Dâmbovița. Este cel mai mare proiect din lume al ...
Grupul danez Eurowind, unul dintre pionierii regenerabilelor din Europa și investitor activ în România, unde a alocat ...
Compania INA, parte a grupului MOL, a pus în funcțiune noua unitate de cocsare întârziată (DCU) din cadrul Rafinăriei Rijeka din Croația. Unitatea va putea rafina de acum țițeiuri mai grele
Compania INA, parte a grupului MOL, a pus în funcțiune noua unitate de cocsare întârziată (DCU) din cadrul Rafinăriei ...
Compania croată INA, parte a grupului maghiar MOL, anunță că proiectul de modernizare a Rafinăriei Rijeka a atins o ...