Creșterea economiei spaniole a încetinit ușor în primele trei luni din 2025

Creşterea economiei spaniole a încetinit la 0,6% în primul trimestru din 2025, faţă de precedentele trei luni, în timp ce analiştii se aşteptau la 0,7%, pe fondul evoluţiei mai lente din sectorul construcţiilor şi cel al serviciilor, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INE), transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 29 apr. 2025, 17:07
Creșterea economiei spaniole a încetinit ușor în primele trei luni din 2025

Datele preliminare indicaseră un avans de 0,7% în primele trei luni din acest an pentru a patra economie a zonei euro.

Industria grea şi sectorul manufacturier au continuat creşterea rapidă, în timp ce avansul s-a moderat în sectorul construcţiilor şi cel al serviciilor. Încetinirea economiei coincide cu o creştere a ratei şomajului la 10,36% în primul trimestru din 2025.

În ritm anual, PIB-ul Spaniei a crescut cu 2,8% în perioada ianuarie-martie 2025, în timp ce analiştii se aşteptau la 3,1%.

Chiar dacă expansiunea a fost mai lentă, situaţia din Spania contrastează cu cea a altor mari economii europene, cum ar fi Franţa şi Italia, care ar urma să raporteze un avans de 0,1% în primul trimestru din 2025, în timp ce în Germania Guvernul se aşteaptă la o creştere zero pe ansamblul acestui an.

Pentru 2025, Guvernul de la Madrid previzionează o expansiune de 2,6%, după ce o creştere de 3,2% în 2024 şi un avans de 2,7% în 2023.

În ultimii ani, Spania a avut o evoluţie peste cea a rivalelor din zona euro, datorită turismului şi cererii interne. Guvernatorul Băncii Centrale a Spaniei, Jose Luis Escriva (foto), a descris creşterea economiei ca „extrem de robustă”. Totuşi, acesta a avertizat asupra „incertitudinii extreme”. Europa se confruntă cu riscul taxelor vamale ale administraţiei Trump, iar guvernele îşi majorează cheltuielile din domeniul apărării, pentru a înlocui sprijinul în scădere al SUA. Deşi iniţiativa ar putea majora investiţiile, pe termen scurt al putea duce la o inflaţie mai ridicată, apreciază analiştii.

Previziunile Băncii Centrale a Spaniei indică un avans al economiei de 2,7% în acest an.

BCE a înrăutăţit previziunile privind creşterea economiei zonei euro în 2025 la 0,9%, uşor peste avansul de 0,7% înregistrat anul trecut. PIB-ul zone euro ar urma să crească cu 1,2% în 2026 şi cu 1,3% în 2027.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina vizează un prototip al sistemului european antibalistic „Freyja” până la jumătatea anului 2027
Ucraina vizează un prototip al sistemului european antibalistic „Freyja” până la jumătatea anului 2027
Ucraina își propune ca primul prototip funcțional al sistemului european de apărare antirachetă „Freyja” să fie gata până la mijlocul anului viitor. Proiectul, care reunește mai multe......
Cod galben de vreme instabilă pentru mai multe zone din România
Cod galben de vreme instabilă pentru mai multe zone din România
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, noi atenţionări Cod galben de vreme instabilă şi intensificări ...
Investiție americană în România: Fondul de investitii GEM Global Yield va intra in acționariatul Norofert
Investiție americană în România: Fondul de investitii GEM Global Yield va intra in acționariatul Norofert
Conducerea Norofert S.A. informează piața cu privire la semnarea unui acord de finanțare, de tip Share Purchase Agreement, ...
Viitorul sună rău! Peste jumătate dintre românii din Generaţiile Z şi Millennials se simt nesiguri din punct de vedere financiar
Viitorul sună rău! Peste jumătate dintre românii din Generaţiile Z şi Millennials se simt nesiguri din punct de vedere ...
Românii din generaţiile Z (78%) şi Millennials (85%) susţin că nu îşi permit o locuinţă proprie, mult peste mediile ...