Crimeea va rămâne a Rusiei, a afirmat Donald Trump într-un interviu pentru revista Time

Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că peninsula Crimeea ocupată "va rămâne a Rusiei", afirmând că până şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este conştient de acest lucru, transmite EFE, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 25 apr. 2025, 18:05
Crimeea va rămâne a Rusiei, a afirmat Donald Trump într-un interviu pentru revista Time

„Crimeea va rămâne a Rusiei. Zelenski înţelege asta şi toată lumea înţelege că aceasta (Crimeea) a fost mult timp a Rusiei. Ea (peninsula) a fost a lor cu mult înainte de sosirea lui Trump. Din nou, acesta este războiul lui (ex-preşedintele Barack) Obama. Acesta este un război care nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată”, a declarat Trump într-un interviu acordat revistei Time.

Donald Trump, exprimându-se în acest interviu ocazinat de împlinirea, miercurea viitoare, a 100 de zile de la preluarea funcţiei de preşedinte al SUA, şi-a reiterat afirmaţia că Crimeea a ajuns sub controlul Rusiei din cauza democratului Barack Obama (2009-2017).

„Acestea fiind spuse, vor fi ei (ucrainenii) capabili să o recupereze? A fost deţinută de ruşi. Au avut submarinele lor acolo cu mult înainte de perioada despre care vorbim, timp de mulţi ani. Oamenii din Crimeea vorbesc mai ales limba rusă. Dar ea a fost dată de Obama, nu de Trump. (…) Crimeea, cu mine ca preşedinte, nu ar fi fost luată”, a adăugat el.

„Dacă (Zelenski) vrea Crimeea, de ce (ucrainenii) nu au luptat pentru ea acum 11 ani, când a fost cedată Rusiei fără să se tragă un foc de armă?”, a postat Trump joi pe platforma sa socială Truth Social.

Crimeea a intrat în atenţia comunităţii internaţionale în februarie 2014, ca urmare a răsturnării de la putere a preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici (refugiat în Rusia) în urma protestelor în masă de la Kiev împotriva politicilor sale şi a modului în care şi-a gestionat mandatul. Rusia a trimis trupe fără însemne în peninsulă ocupând-o fără niciun foc în câteva zile în martie 2014.

În urma unui vot masiv în favoarea independenţei la referendumul organizat de Moscova în martie a aceluiaşi an, a cărui legalitate nu a fost recunoscută nici de Ucraina, nici de ONU, NATO, UE şi nici de SUA la momentul respectiv, preşedintele rus Vladimir Putin a parafat încorporarea sa în Rusia.

Donald Trump a declarat vineri că încă mai crede că pacea este posibilă în conflictul actual dintre Rusia şi Ucraina.

” Cred că Putin ar prefera să procedeze în alt mod, că ar prefera să ia totul. Şi cred că, datorită mie, sunt singurul care poate negocia să nu o facă. Am făcut o mulţime de progrese. Am avut discuţii foarte bune şi suntem foarte aproape de un acord. Şi nu cred că altcineva ar fi putut face acest lucru”, a adăugat el.

Trump a declarat cu o zi în urmă că pune „multă presiune” pe Rusia, dar în acelaşi timp nu vede în Moscova un obstacol în calea păcii, criticându-l în schimb pe Zelenski pentru refuzul categoric de a recunoaşte peninsula anexată Crimeea ca teritoriu rusesc, notează EFE.

Răspunzând la o altă întrebare, Trump a numit războiul Rusiei declanşat în Ucraina „războiul lui [Joe] Biden”, aşa cum a făcut-o de mai multe ori, adăugând că dacă el ar fi fost la conducere SUA, Vladimir Putin nu ar fi atacat niciodată ţara vecină.

Preşedintele american a exclus, de asemenea, posibilitatea ca Ucraina să devină membră a NATO.

„Nu cred că (Ucraina) va putea adera vreodată la NATO. Cred că asta a fost, din prima zi, cauza declanşării războiului. (…) Dacă nu s-ar fi vorbit despre asta, ar fi fost mult mai multe şanse să nu înceapă”, a mai spus el.

În acest interviu, Donad Trump a dat vina pe Ucraina pentru declanşarea războiului, iar despre promisiunea sa de a pune capăt conflictului „în 24 de ore” a spus că a fost o „glumă” şi o „exagerare”, potrivit The Insider.

În concluzie, acordul de pace pe care vrea să-l încheie Trump prevede să predea sub controlul lui Vladimir Putin circa 20% din teritoriul Ucrainei.

Te-ar mai putea interesa și
Se ieftinește petrolul? Şeful diplomaţiei iraniene a prezentat Pakistanului un „cadru viabil” pentru încheierea războiului cu SUA
Se ieftinește petrolul? Şeful diplomaţiei iraniene a prezentat Pakistanului un „cadru viabil” pentru încheierea ...
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a declarat sâmbătă că a prezentat un "cadru viabil" pentru a pune capăt definitiv războiului cu Statele Unite în timpul vizitei sale în Pakistan,......
În cadrul NATO va fi o adunare dedicată securităţii la Marea Neagră cerută de România
În cadrul NATO va fi o adunare dedicată securităţii la Marea Neagră cerută de România
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a afirmat, sâmbătă, că în cadrul NATO va avea loc, pe parcursul următoarelor ...
Optoelectronica a testat cu succes sistemul anti-dronă Sky Dome la exercițiul NATO de la Capu Midia
Optoelectronica a testat cu succes sistemul anti-dronă Sky Dome la exercițiul NATO de la Capu Midia
Compania Optoelectronica a participat, în perioada 14–24 aprilie, la exercițiul „LCI-X Crucible Eastern Phoenix 2026”, ...
Dan Barna propune un moratoriu de câteva luni pentru moțiunile de cenzură, astfel încât să nu fie afectate proiectele prin PNRR și SAFE
Dan Barna propune un moratoriu de câteva luni pentru moțiunile de cenzură, astfel încât să nu fie afectate proiectele ...
Eurodeputatul Dan Barna a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută sâmbătă la Iaşi, că una dintre ...