Crin Antonescu: PDL a renunţat la reducerea numărului de parlamentari şi la votul uninominal pur

Co-preşedintele USL susţine că actuala putere nu mai vrea reducerea numărului de parlamentari şi nici vot uninominal pur la alegerile din 2012.
Economica.net - mar, 29 nov. 2011, 12:12

Crin Antonescu, preşedintele PNL a declarat marţi, la Bistriţa, că are informaţii potrivit cărora actuala putere ar fi renunţat la ideea de a mai reduce numărul parlamentarilor şi la aplicarea votului uninominal pur la alegerile parlamentare din 2012.

„Ultimele informaţii care circulă ne arată că domnii pedelişti, marii reformatori ai vieţii politice româneşti, ai Parlamentului, ai clasei politice, marii organizatori de referendumuri, oamenii care ne-au culpabilizat îngrozitor pentru actuala lege electorală, s-au hotărât până la urmă – astea sunt, repet, ultimele informaţii – să nu mai reducă niciun parlamentar, să nu mai facă niciun uninominal pur şi să se bucure de binefacerile actualei legi electorale, care, au constatat dânşii, are şi ea partea ei bună, adică evită situaţia în care poţi pur şi simplu să nu mai câştigi niciun colegiu”, a afirmat Antonescu, citat de Agerpres.

Reamintim că, recent, coaliţia guvernamentală a anunţat că doreşte ca din 2012 numărul parlamentarilor să fie redus la 300 de deputaţi şi 88 de senatori, iar modul de alegere a deputaţilor să fie modificat. Menţionăm că în actualul legislativ sunt 471 de mandate de parlamentar.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
NEPI Rockcastle, liderul pieței de centre comerciale din România vizează dublarea valorii portofoliului până la 15 miliarde de euro în următorii cinci ani....
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în ...
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...