Crin Antonescu vrea un congres extraordinar al PNL, „poate în februarie 2013”

Economica.net
29 12. 2012
crin_antonescu_95601400_32419300

„Doresc să propun un congres extraordinar al PNL cât mai curând. Luna ianuarie e dedicată dezbaterii bugetului. Poate în februarie”, a spus Antonescu, într-o conferinţă de presă.

Liderul liberal a adăugat că nu decide singur acest lucru. „E nevoie de un astfel de congres, în opinia mea, opinie care poate fi împărtăşită sau nu de colegi, nu din cauză că unii păreau până mai ieri nerăbdători să îl aibă, pentru că aceia nu mai sunt atât de nerăbdători, ci pur şi simplu pentru că PNL a încheiat o etapă, pentru că PNL are de ajustat, de adus la zi, de clarificat nişte opţiuni strategice, tactice, chiar programatice, are de luat nişte măsuri de organizare internă care să răspundă nevoilor pe care le are un partid mare”, a afirmat Antonescu.

Liberalul a spus că sunt necesare măsuri de organizare internă, „care să răspundă nevoilor unui partid mare”.

El a arătat că PNL este un partid mare, care are în următorii patru ani obligaţia guvernării, nefiind „secundar în Guvern”, iar din această realitate derivă şi necesitatea reorganizării interne.

„E o problemă de management politic şi organizaţional. Un partid care are deja 150 de parlamentari sau 13 preşedinţi de Consilii judeţene, nouă sau zece primari de mari municipii în România, e un alt nivel pentru care, din punctul meu de vedere, trebuie un alt tip de organizare. E vorba, de asemenea, de un partid implicat major la guvernare. PNL nu e un partid secundar la guvernare, cum crede unul dintre colegii mei, pe blog. PNL este un partid paritar la guvernare, chiar dacă prim-ministrul, conform cu actul politic fondator al USL, este un social-democrat, PNL care deţine aproape jumătate dintre portofoliile ministeriale, împreună cu PC jumătate, are o răspundere egală”, a spus Antonescu.

Întrebat dacă vor fi lărgite organele statutare ale PNL, Antonescu a spus că deja acestea sunt foarte largi prin mărirea numărului de parlamentari, preşedinţi de consilii judeţene şi miniştri.

„Este greu de lărgit ceva ce e foarte larg deja. Sigur, nu e imposibil, ai un Birou de vreo 37 de oameni, nu te împiedică nimeni să faci 87, nu acesta este însă sensul. Eu am spus întotdeauna, şi la congresele trecute şi când am propus această formulă statutară, că ideea de bună conducere a unui partid ca PNL este ca deciziile majore, deciziile strategice, deciziile de mare importanţă, cum ar fi alianţele politice, intrarea sau ieşirea de la guvernare, desemnarea miniştrilor, desemnarea candidaţilor şi aşa mai departe, trebuie luate de cât mai mulţi oameni rezonabil posibil şi asta s-a întâmplat. Deciziile de coordonare, operative, de zi cu zi, de management uzual trebuie luate de cât mai puţini. Asta însemnând, evident, doi-trei. Şi în sensul acesta putem vorbi de o suplimentare a mecanismelor de conducere, dar nu de o lărgire a celor existente”, a argumentat Antonescu.

Întrebat dacă a vorbit cu George Becali despre dorinţa acestuia de a fi preşedintele PNL din 2014, Antonescu a răspuns că nu a discutat pe acest subiect, însă e vorba de o „aspiraţie licită”, iar la congresul partidului va putea candida oricine.

„Nu, nu am vorbit despre asta. Orice membru al PNL sau la rigoare orice cetăţean care încă nu e membru al unui partid îşi poate pune în proiect să devină orice. Atât vreme cât este o aspiraţie licită, legală, putem să o comentăm, putem să facem pronosticuri în legătură cu ea, nu avem, cred, a o incrimina sau a face din asta vreun subiect de senzaţie (…) Dacă va avea loc acest congres, oricine poate candida acolo, cu rezultate pe care le va putea spune numai Congresul”, a mai spus liderul PNL.