Cristian Andrei Siminel şi Maria Andrei vând firmele Strategic Ventures şi Trei Brutari grupului mexican Bimbo

Omul de afaceri Cristian Andrei Siminel şi asociata sa Maria - Doina Andrei şi-au vândut toate părţile sociale deţinute în firma Strategic Ventures, care are o fabrică de pâine la Dumbrăviţa, către BB Global Investing Holding - vehicul de investiţii al grupului mexican Bimbo. De asemenea, producătorul de pâine Trei Brutari, controlat tot de Cristian Andrei Siminel şi Maria - Doina Andrei, a fost cumpărat de către grupul Bimbo, indirect, prin două firme spaniole utilizate ca vehicul de investiţii de către mexicanii de la Bimbo, conform unor decizii ale firmelor, obţinute de Economica.net.
Cristina Şomănescu - Dum, 14 apr. 2024, 21:44
Cristian Andrei Siminel şi Maria Andrei vând firmele Strategic Ventures şi Trei Brutari grupului mexican Bimbo

Trei Brutari cumpărată de grupul Bimbo prin intermediul a două vehicule de investiţii

Cristian Andrei Siminel şi Maria Doina Andrei au controlat firma de panificaţie Trei Brutari. Cei doi acţionari au deţinut peste 95% din capitalul social al societăţii, conform informaţiilor obţinute de Economica.net de la ONRC prin intermediul portalului juridic Termene.

Grupul mexican Bimbo a cumpărat indirect, prin intermediul firmelor spaniole BB Global Investing Holding şi BBI QSR Holding, toate acţiunile firmei Trei Brutari, conform unei decizii obţinute de Economica.net.

La 4 martie, noii acţionarii ai firmei Trei Brutari au actualizat actul constitutiv al societăţii cu informaţii despre noua structură a capitalului social. BB Global Investing Holding din Spania deţine peste 96% din capitalul social al firmei, iar BBI QSR Holding – peste 3,7% din acţiuni, potrivit deciziei acţionarilor obţinute de Economica.net.

BB Global Investing Holding şi BBI QSR Holding sunt vehicule de investiţii ale grupului mexican Bimbo, unul dintre cei mai mari producători de panificaţie din lume. Bimbo a intrat în România în martie 2023 prin achiziţia Vel Pitar, realizată prin intermediul firmelor spaniole antemenţionate (BB Global Investing Holding şi BBI QSR Holding), conform datelor obţinute de Economica.net din Registrul Comerţului.

Trei brutari are trei fabrici de panificaţie în Târgovişte, Iaşi, Buzău. Firma a avut cifră de afaceri netă de 176,5 milioane de lei în 2023, cu 18% mai mare decât cea din anul 2022, conform bilanţurilor firmei comparate de Economica.net. Trei Brutari a avut profit net de 40,9 milioane de lei în anul 2023, cel puţin dublu faţă de cel din 2022 şi a lucrat cu un număr mediu de 406 angajaţi în 2023, cu 38 de oameni în plus pe statele de plată faţă de nivelul indicatorului din 2022.

Strategic Ventures cumpărată de grupul Bimbo prin intermediul firmei spaniole BB Global Investing Holding.

Cristian Andrei Siminel şi Maria – Doina Andrei deţin indirect societatea Strategic Ventures, prin intermediul firmei Dividende şi Deţineri.
La 29 februarie, Cristian Andrei Siminel şi Maria – Doina Andrei au decis să îşi vândă toate participaţiile din firma Strategic Ventures către BB Global Investing Holding cu sediul la Madrid, se arată într-o hotărâre a societăţii, obţinută de Economica.net.

Strategic Ventures are o fabrică de panificaţie în Dumbrăviţa, lângă Timişoara.

Strategic Ventures a realizat afaceri nete de 21,3 milioane de lei în anul 2022, cel puţin duble faţă de cele obţinute în anul 2021. Firma a avut pierdere netă de 3,6 milioane de lei în anul 2022, semnificativ mai mică decât cea din anul 2021. Strategic Ventures a lucrat cu un număr mediu de 63 de salariaţi în anul 2022, cu 11 oameni în plus pe statele de plată faţă de valoarea indicatorului din anul 2021.

Infuzie puternică de capital la Dividende şi Deţineri

Asociaţii firmei Dividende şi Deţineri sunt Cristian Andrei Siminel cu 94,9008% din firmă şi Maria – Doina Andrei cu o cotă de 5,0992% din firmă.

La 4 martie, asociaţii societăţii au decis majorarea capitalului social al firmei cu 80,2 milioane de lei prin aport în numerar. Majorarea capitalului Dividende şi Deţineri se face cu primă de emisiune, în valoare de peste 100 de milioane de lei, plătită de Siminel Cristian Andrei, şi în cuantum de peste 236 de milioane de lei, achitată de Maria – Doina Andrei, reiese din decizia asociaţilor, consultată de Economica.net.

Ca efect al acestei operaţiuni, capitalul firmei ajunge la 298,6 milioane de lei.

În ce condiţii se operează majorarea de capital la Dividende şi Deţineri:

  • prin emiterea unui număr de 2,39 de milioane de părţi sociale cu valoare nominală de 10 lei fiecare, în favoarea lui Siminel Cristian Andrei, în schimbul unui aport în numerar de 25 de milioane de euro. Din această sumă, 23,9 milioane de lei reprezintă majorare de capital, iar 100,4 milioane de lei e prima de emisiune.
  • prin emiterea unui număr de 5,62 de milioane de părţi sociale, cu valoare de 10 lei fiecare, în favoarea asociatului Maria – Doina Andrei, în schimbul unui aport în numerar de 55,4 milioane de euro şi de 3,73 de milioane de dolari. Din aceaste sume, majorarea de capital reprezintă 56,2 milioane de lei, iar prima de emisiune e în valoare de 236,4 milioane de lei, reiese din decizia asociaţilor, obţinută de Economica.net.

După această majorare, Cristian Andrei Siminel deţine peste 77% din Dididende şi Deţineri, iar Maria – Doina Andrei – o cotă de peste 22,5%, se arată în decizia asociaţilor, obţinută de Economica.net.

Siminel controlează Travedille cu 99% din afacere, are 5.73% din Libra Internet Bank şi e membru în Consiliul de Administraţie al băncii.

Cristian Andrei e managing director la NCH Capital, unul dintre cele mai vechi fonduri de investiţii din România.

Sursă foto: nccapital.com

Te-ar mai putea interesa și
O vilă interbelică din centrul Bucureștiului e scoasă la vânzare pentru suma de 1.140.000 de euro
O vilă interbelică din centrul Bucureștiului e scoasă la vânzare pentru suma de 1.140.000 de euro
O vilă interbelică ridicată în stil eclectic și decorată cu zeități mitologice se vinde cu 1.140.000 de euro pe Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX. Imobilul este situat pe o......
Antony Blinken: China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. În schimb furnizează maşini-unelte, micro-electronică şi optică
Antony Blinken: China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. În schimb furnizează maşini-unelte, micro-electronică ...
Secretarul american de stat Antony Blinken a declarat luni că, deşi China nu furnizează Rusiei arme şi muniţii, oferă ...
Brandul de produse cosmetice coreene KORIKA intră în România, în rețeaua de magazine Notino
Brandul de produse cosmetice coreene KORIKA intră în România, în rețeaua de magazine Notino
KORIKA, unul dintre cele mai apreciate branduri de produse cosmetice coreene din Europa, intră în magazinele Notino din ...
Omul de afaceri Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un proiect de educație pentru antreprenorii și managerii din România
Omul de afaceri Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un proiect de educație pentru antreprenorii ...
Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un program de educație financiară de tip e-learning, ...