Cristian Bușoi: Creşterea tarifelor la energie pentru perioada următoare va fi una moderată, de până la 10%

Creşterea tarifelor la energie, pentru perioada următoare, va fi una moderată, de până la 10%, a declarat, marţi, la finalul şedinţei Comandamentului Energetic de la sediul Transelectrica, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Buşoi, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 08 sept. 2026, 20:06
Cristian Bușoi: Creşterea tarifelor la energie pentru perioada următoare va fi una moderată, de până la 10%

„Sigur că ne uităm la creşterile de tarife, pentru că toate cele legate de facturi depind de consumul fiecăruia. Sunt şi creşteri de facturi, pentru că, fiind o vară foarte călduroasă, consumatorii casnici, fiindcă spre ei ne uităm în primul rând, vor avea facturi puţin mai mari, pentru că şi consumul a fost mai mare… Probabil din cauza funcţionării aparatelor de aer condiţionat facturile sunt puţin mai mari. Într-adevăr, unul dintre furnizori a anunţat o creştere de tarif pentru perioada următoare, în continuare rămânând cel mai scăzut tarif de pe piaţă, şi mă refer, evident, la Hidroelectrica. Ne aşteptăm ca toată această perioadă de secetă, de reducere de producţie şi mai ales de închidere a reactoarelor, care a însemnat un minus de 900 de MW din contracte bilaterale la preţ fix, compensate cu cumpărări de pe Piaţa Zilei Următoare din România şi din regiune, să se regăsească în tarifele din această toamnă”, a explicat Buşoi.

Potrivit demnitarului, tarifele la energie vor avea creşteri moderate în perioada următoare, de până la 10%.

„Creşterea anunţată astăzi este în jur de 7%. Noi aşa am estimat, dar nu avem toate datele aşa cum le au furnizorii, care sunt companii private. Statul are o participare în unele dintre aceste companii, dar cele mai multe sunt companii pur private. Ei au toate datele, ei au modele de business, ei ştiu exact la ce preţuri au cumpărat, câţi consumatori au. Creşteri de tarife, cel mai probabil moderate, vor fi de până în 10% pentru perioada următoare. Aici trebuie văzut de la caz la caz şi trebuie să aşteptăm anunţurile acestor furnizori”, a punctat Cristian Buşoi.

Hidroelectrica a anunţat, luni, că, începând cu luna octombrie 2026, preţul energiei active pentru clienţii noi şi pentru contractele care ajung la termen va creşte de la 0,45 de lei/kWh la 0,515 lei/kWh.

„Ajustarea reprezintă o creştere de aproximativ 13% a preţului energiei active şi se situează sub nivelul cumulat al inflaţiei din perioada în care preţul Hidroelectrica a fost menţinut neschimbat. În funcţie de zona de distribuţie, impactul asupra preţului final este de aproximativ 7%”, se menţionează într-un comunicat de presă al companiei, transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în această perioadă, activitatea companiei a fost influenţată de creşterea generală a costurilor, de evoluţia preţurilor carburanţilor, precum şi de condiţiile hidrologice nefavorabile, care au afectat disponibilitatea resursei de apă şi, implicit, producţia de energie hidro.

„Hidraulicitatea anului 2026 a fost una deficitară începând cu luna aprilie, situaţia devenind mai accentuată din luna iunie, când, pe aproape toate amenajările importante, debitele s-au situat sub jumătate din mediile multianuale. Edificatoare sunt evoluţiile debitelor afluente medii lunare pe Dunăre, având în vedere că Porţile de Fier are o pondere de aproximativ 40% din total energie produsă de Hidroelectrica. Astfel, debitele aferente lunilor iulie şi august au ajuns la valori de 39,7%, respectiv 36,1% din mediile multianuale, acestea situându-se în continuare, la data prezentei, la minime istorice, sub nivelul de 1.400 mc/s”, au explicat reprezentanţii companiei.

Totodată, aceştia au adăugat că, în urma modificării mecanismului de contribuţii aplicabile costului energiei electrice produse de Hidroelectrica, preţul apei uzinate a crescut cu 7,32%, de la 37 lei/MWh la 39,71 lei/MWh, începând cu luna iunie 2026. În acelaşi timp, preţurile energiei tranzacţionate pe piaţa angro au crescut. Pentru energia în bandă aferentă trimestrului IV 2026 şi trimestrului I 2027, preţurile de tranzacţionare au ajuns la aproximativ 900 lei/MWh.

Reprezentanţii Hidroelectrica au precizat că noul preţ se aplică doar clienţilor noi şi contractelor care ajung la termen şi nu are caracter retroactiv.

Te-ar mai putea interesa și
Declinul pieței auto chineze a continuat și în luna august, în timp ce exporturile de mașini au crescut semnificativ
Declinul pieței auto chineze a continuat și în luna august, în timp ce exporturile de mașini au crescut semnificativ
Vânzările de automobile din China şi-au extins declinul în august, devenind un test de stres pentru producătorii auto străini, care încearcă să-şi redreseze afacerea de pe cea mai mare......
Agricover Payments obține autorizarea BNR ca instituție de plată
Agricover Payments obține autorizarea BNR ca instituție de plată
Grupul Agricover anunță că subsidiara sa Agricover Payments a primit din partea Băncii Naționale a României autorizația ...
L’Oréal România are un nou director de Resurse Umane. Guillaume Pitoiset vine în locul Magdalenei Crîng
L’Oréal România are un nou director de Resurse Umane. Guillaume Pitoiset vine în locul Magdalenei Crîng
L'Oréal România anunță că l-a numit pe Guillaume Pitoiset în funcția de Country HR Director, începând cu luna septembrie ...
SUA contribuie la finanțarea lucrărilor de restaurare a castelului natal al marchizului de La Fayette, unul dintre eroii francezi ai Războiului de Independență
SUA contribuie la finanțarea lucrărilor de restaurare a castelului natal al marchizului de La Fayette, unul dintre eroii ...
Statele Unite i-au adus un omagiu marchizului de La Fayette, unul dintre eroii francezi ai Războiului american de Independenţă ...