Cristian Erbașu: Suntem la maxim din toate punctele de vedere. Avem peste 100 de șantiere active în aproape 30 de județe

Cristian Erbașu, acționar majoritar și director general Construcții Erbașu, a vorbit în emisiunea „A fost odată în business” despre începuturi, despre tranziția la următoarea generație, despre modul în care s-au dezvoltat constructorii români pentru a ajunge la proiecte cât mai mari, despre investiții, despre oportunități regionale sau internaționale, dar și despre tehnologie și nevoia de modernizare, scrie Termene.ro.
Termene.ro - lun, 16 feb. 2026, 15:13
Cristian Erbașu: Suntem la maxim din toate punctele de vedere. Avem peste 100 de șantiere active în aproape 30 de județe

Educația este importantă în orice, nu numai în business. Iar un om de afaceri care are o educație, are posibilitatea de a dezvolta acel business mult mai consistent. Este evident că are un orizont mult mai larg și este evident că poate să cuprindă mult mai bine toate elementele care țin de dezvoltarea acelui business. Un business nu înseamnă numai o idee și ulterior acea idee se dezvoltă de la sine. Un business înseamnă o structură extrem de bine așezată și care se dezvoltă în timp. Ori acest lucru, o astfel de gândire ți-o dezvoltă clar o educație bine făcută, chiar din perioada copilăriei și ulterior adolescență și tinerețe”, a spus pentru Termene Cristian Erbaşu.

Din punct de vedere al pieței, ne uităm în jur. În momentul de față activăm pe aproximativ 65%, spre 70% din suprafața țării. Cred că avem în 28-30 de județe șantiere”, a spus pentru Termene Cristian Erbaşu.

Încercăm poate să și depășim granițele țării. Evident, trebuie să ne și pregătim pentru acest lucru, nu numai ca dimensiune, dar ca și expertiză,  a explicat pentru Termene Cristian Erbaşu.

Citeşte toate declaraţiile lui Cristian Erbaşu în Termene.ro

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...