Cristian Păun, profesor ASE: Intrarea României în Spaţiul Schengen reprezintă un pas înainte

Intrarea României în Spaţiul Schengen reprezintă un pas înainte, în sensul apropierii noastre şi mai mult de acest proiect integraţionist, care va pune foarte mult în valoare nu doar libera circulaţie a persoanelor, ci şi libera circulaţie a mărfurilor, fiind eliminate nişte bariere între România alte ţări din UE, a declarat Cristian Păun, profesor de economie în cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti (ASE).
AGERPRES - J, 12 dec. 2024, 14:28
Cristian Păun, profesor ASE: Intrarea României în Spaţiul Schengen reprezintă un pas înainte

„Este un pas înainte în sensul apropierii noastre şi mai mult de acest proiect integraţionist, va pune foarte mult în valoare nu doar libera circulaţia persoanelor, ci şi libera circulaţie a mărfurilor, pentru că se vor elimina nişte bariere între noi şi Ungaria, între noi şi Bulgaria. Traficul la frontierele interne ale Uniunii Europene va fi semnificativ îmbunătăţit, timpii de aşteptare se vor reduce, vor mai exista controale, dar ele sunt doar direcţionate şi doar acolo unde va fi cazul. În general, vor dispărea timpii de aşteptare în aceste vămi”, a menţionat Cristian Păun.

În schimb, graniţele externe vor trebui gestionate cu mai multă responsabilitate, mai puţină corupţie şi mai multă implicare, a precizat Păun.

În opinia sa, un impact economic şi mai puternic îl va avea integrarea României în zona euro, pentru că „zona euro afectează mai multe libertăţi, decât accesul în Schengen, practic toate cele patru libertăţi care se află la baza proiectului integraţionist: libera circulaţie a persoanelor, bunurilor, serviciilor şi capitalurilor”.

„Trebuie să avem acum mai multă grijă, să ne concentrăm şi mai mult pe această integrare în zona euro, cu atât mai mult cu cât suntem la limită cu unul din cei mai problematici indicatori, datoria publică. În PIB, ne apropiem de acel 60% care va face foarte dificilă îndeplinirea tuturor criteriilor de convergenţă nominală. Trebuie să continuăm acest proces. Este o victorie, eu o consider o victorie importantă, dar o victorie de etapă, care dacă nu este dublată şi de victoria de care vorbeam legată de zona euro, şi de alte victorii care să ne apropie şi mai mult de Uniunea Europeană, cu siguranţă vom avea în continuare dificultăţi”, a adăugat Cristian Păun.

Miniştrii de Interne din ţările UE, reuniţi în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne, au decis joi să ridice controalele asupra persoanelor la frontierele terestre interne cu şi între Bulgaria şi România începând cu 1 ianuarie 2025, a anunţat Consiliul Uniunii Europene într-un comunicat postat pe website-ul consilium.europa.eu.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Bolojan despre legea salarizării şi susținerea PSD pentru proiect
Ce spune Bolojan despre legea salarizării şi susținerea PSD pentru proiect
"Cu cât trec orele, cu atât probabilitatea de a avea un astfel de proiect scade, pentru că, aşa cum ştiţi, avem termen să-l aprobăm până luni, săptămâna viitoare, până pe data de 31.......
Bursa de la Bucureşti se pregăteşte să intre în clubul super-bogaţilor. Ce spune şeful ASF despre BVB
Bursa de la Bucureşti se pregăteşte să intre în clubul super-bogaţilor. Ce spune şeful ASF despre BVB
Două noi companii listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) vor fi incluse, începând cu 21 septembrie, în indicele ...
Bolojan: E nevoie de un Guvern cu puteri depline, pentru că e nevoie de o rectificare de buget
Bolojan: E nevoie de un Guvern cu puteri depline, pentru că e nevoie de o rectificare de buget
Premierul interimar Ilie Bolojan declară că este nevoie de un Guvern cu puteri depline, având în vederea necesitatea ...
Regulamentul intern al societății comerciale: documentul care poate reduce riscurile de litigii de muncă, sancțiuni și concedieri contestate – avocați
Regulamentul intern al societății comerciale: documentul care poate reduce riscurile de litigii de muncă, sancțiuni și ...
Pentru angajatori, prevenirea litigiilor de muncă începe cu existența unei documentații interne clare, complete și actualizate, ...