Cristian Preda: USL ajută PDL prin iniţierea suspendării. Le suntem recunoscători

Reacţie atipică în interiorul PDL faţă de declanşarea procedurilor de supendare a preşedintelui Traian Băsescu. Europarlamentarul democrat-liberal, Cristian Preda, a declarat la RFI că, prin lansarea suspendării de către USL, PDL şi Traian Băsescu vor avea de câştigat.
Economica.net - lun, 28 nov. 2011, 09:55

„Eu cred că dacă o pornesc (n.r. -suspendarea), dacă procedura e realmente lansată în Parlament, PDL şi Traian Băsescu vor avea de câştigat. Aşa că eu îi încurajez pe liderii Opoziţiei să pornească procedura, pentru că nu au un temei constituţional şi sunt convins că lumea va înţelege acest lucru şi pe de altă parte, dacă fac acest lucru, n-au timp să facă o Opoziţie mai serioasă. Acum sunt puţin cinic şi ironic, dar cred că trebuie trecut de la vorbe la fapte. Să pornească procedura şi ne vor ajuta în campania de la anul, le vom fi recunoscători!”, a declarat Cristian Preda, la RFI.

Totuşi, europarlamentarul PDL a ironizat intenţia USL de a declanşa suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

„A devenit un soi de obişnuinţă. Suspendarea preşedintelui, ameninţarea cu suspendarea a ajuns să fie un soi de echivalent al moţiunii de cenzură îndreptate împotriva şefului Guvernului. Evident că textul Constituţiei nu face o asemenea apropiere (…)”, a spus Preda.

Liderii Uniunii Social Liberale au anunţat la începutul săptămânii trecute că declanşează procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
NEPI Rockcastle, liderul pieței de centre comerciale din România vizează dublarea valorii portofoliului până la 15 miliarde de euro în următorii cinci ani....
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în ...
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...