Seceta de Ziua Zero. Marile oraşe riscă un deficit de apă (studiu)

Oraşele mari din întreaga lume, în special din regiunea mediteraneană, Africa şi America de Nord, riscă să se confrunte cu un deficit de apă încă din deceniul actual sau din următorul, conform previziunilor publicate marţi în revista ştiinţifică Nature Communications, transmite AFP.
AGERPRES - mie, 24 sept. 2025, 14:07
Seceta de Ziua Zero. Marile oraşe riscă un deficit de apă (studiu)

Doi climatologi de la Universitatea Pusan din Coreea de Sud, Vecchia Ravinandrasana şi Christian Franzke, au simulat riscul unor crize similare cu cea trăită de locuitorii din Cape Town în 2018, scrie Agerpres.

Această metropolă sud-africană, care s-a confruntat în acel an cu o reducere a rezervelor de apă până la niveluri îngrijorătoare după trei ani de secetă istorică, a avertizat asupra posibilităţii unei „Zi zero”, când apa nu avea să mai curgă la robinete, un scenariu evitat în cele din urmă datorită revenirii ploilor, dar şi a introducerii unor restricţii.

„Multe zone, inclusiv rezervoarele mari (de apă dulce), s-ar putea confrunta cu un risc ridicat de ‘Secetă de Ziua zero’ în anii 2020 şi 2030”, au indicat climatologii.

„Populaţiile urbane sunt deosebit de vulnerabile”, în special „în jurul Mediteranei, în sudul Africii şi în anumite părţi ale Americii de Nord”, în principal în vestul Statelor Unite, au precizat ei.

Climatologii au menţionat Los Angeles drept un oraş „extrem de vulnerabil”. India, nordul Chinei şi sudul Australiei prezintă un risc mai redus.

Proiecţiile estimează că numărul persoanelor afectate până în 2100 se va ridica la 753 de milioane, dintre care peste un sfert (196 de milioane) locuiesc în oraşe mediteraneene.

Doi factori determină acest risc, potrivit autorilor studiului: „pe de o parte schimbările climatice antropogene (induse de om, n.r.), dar şi o creştere a consumului de apă”.

Schimbările climatice perturbă ciclul şi distribuţia apei pe planetă în multe moduri, prin creşterea evaporării, o distribuţie mai puţin uniformă a precipitaţiilor şi secarea râurilor şi a rezervelor naturale de apă.

Climatologii au subliniat „nevoia urgentă a unui răspuns proactiv şi ţintit în cadrul politicilor publice, în special în regiunile în care există o combinaţie între dezvoltarea rapidă, o insuficientă infrastructură legată de apă şi vulnerabilitatea climatică”.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...