Criză cafea – Când ajung la „ceaşcă” efectele creşterii explozive ale preţurilor

Şocurile înregistrate de preţurile la cafeaua brută au nevoie de aproximativ un an pentru a se repercuta asupra consumatorilor, însă impactul lor rezidual persistă pentru cel puţin patru ani, arată un studiu publicat vineri de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 14 mart. 2025, 14:18
Criză cafea - Când ajung la

Din cauza evoluţiilor meteo nefavorabile persistente care afectează livrările şi reduc stocurile mondiale, preţurile la cafea brută au fost într-o continuă creştere, astfel că pe parcursul anului trecut cotaţiile la cafea arabica au crescut cu 70% la bursa ICE şi de la începutul acestui an şi până în prezent au înregistrat un avans de peste 20%, scrie Agerpres.

Potrivit FAO, aproximativ 80% din aceste creşteri de preţuri se vor transmite până la nivelul consumatorilor pe parcursul a 11 luni în cazul Uniunii Europene, în timp ce în cazul SUA 80% din aceste creşteri se vor repercuta asupra consumatorilor în decursul a opt luni.

SUA şi Uniunea Europeană sunt de departe regiunile cu cel mai mare consum de cafea din lume.

Analiza FAO arată că o creştere de 1% a preţurilor la boabele de cafea brută în UE se traduce într-o creştere de 0,24% a preţurilor de comercializare cu amănuntul după 19 luni, „iar şocul persistă timp de mai mulţi ani”.

Când vine vorba de ţările producătoare, organismul din cadrul ONU susţine că preţurile la boabele de cafea au crescut cu 17,8% în Etiopia, cu 12,3% în Kenya, cu 13,6% în Brazilia şi cu 11,9% în Columbia, creşteri mult inferioare faţă de cele înregistrate pe bursele internaţionale, cum este ICE.

Seceta severă afectează, încă din luna aprilie 2024, regiunile unde se cultivă cafea în Brazilia, în special statul Minas Gerais. De asemenea, Vietnamul şi Indonezia se confruntă şi ele cu provocări în ceea ce priveşte producţia de cafea, ceea ce creează constrângeri de aprovizionare la nivel mondial, pe măsură ce cererea continuă să crească la nivel mondial.

Te-ar mai putea interesa și
Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania, aduce Radisson la Băile Felix: Investiție de 17 milioane de euro în singurul resort termal de 5 stele din țară
Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania, aduce Radisson la Băile Felix: Investiție de 17 milioane de euro în ...
Winners First a semnat acordul de afiliere pentru Radisson Blu Resort & Spa, Felix, care va fi primul resort termal din România al brandului. După investiții de 17 milioane de euro, Lotus Therm......
Aronia Charlottenburg câștigă teren în Germania: sucurile BIO ale brandului românesc ajung în marile magazine
Aronia Charlottenburg câștigă teren în Germania: sucurile BIO ale brandului românesc ajung în marile magazine
Timișoara, octombrie 2026 — Aronia Charlottenburg deschide un nou capitol de creștere în Germania. Sucurile ecologice ...
Cel mai vândut produs de la IKEA: se cumpără 44 de milioane în fiecare an
Cel mai vândut produs de la IKEA: se cumpără 44 de milioane în fiecare an
Cu peste 44 de milioane de unități vândute anual, emblematica sacosă FRAKTA este cel mai bine vândut produs IKEA, a ...
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie  Regia Naţională a Pădurilor
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie Regia Naţională a Pădurilor
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în ...