Criză carburanţi – Transportatorii cer modificarea legislaţiei astfel încât reducerea accizei la motorină să se reflecte în preţul real la pompă

IMM România şi Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) solicită Parlamentului şi Guvernului intervenţia legislativă imediată pentru eliminarea breşelor care permit ca efectul reducerii accizei la motorină să fie diminuat sau absorbit pe verigile din amonte ale lanţului de formare a preţului.
AGERPRES - J, 20 aug. 2026, 12:49
Criză carburanţi - Transportatorii cer modificarea legislaţiei astfel încât reducerea accizei la motorină să se reflecte în preţul real la pompă

Pentru perioada 16-31 august, statul a redus cu 20% acciza la motorină, asumându-şi un efort bugetar semnificativ în scopul diminuării costurilor suportate de economie, de mediul de afaceri şi de consumatorii finali, se arată în comunicatul organizaţiei.

Transportatorii consideră că, în forma actuală, Legea nr. 162/2026 permite apariţia unei asimetrii în mecanismul de limitare a adaosului comercial. Prin art. 2 alin. (11), activităţile de rafinare şi prima vânzare a produselor rezultate din procesarea ţiţeiului, precum şi importul şi prima vânzare a produselor petroliere importate sunt exceptate de la mecanismul de limitare a adaosului comercial, scrie Agerpres.

Această excepţie creează o vulnerabilitate structurală a mecanismului de plafonare: dacă anumite verigi ale lanţului de formare a preţului rămân în afara mecanismului de limitare, marja comercială poate fi redistribuită între verigi, diminuând efectul economic al intervenţiei fiscale.

„O reducere de acciză reprezintă un efort asumat de bugetul public cu un obiectiv economic precis: reducerea costului carburantului şi, implicit, diminuarea presiunii asupra companiilor şi consumatorilor. Acest obiectiv nu poate fi considerat atins în momentul adoptării măsurii fiscale, ci numai atunci când efectul ei se regăseşte efectiv în preţul final”, a declarat Florin Jianu, preşedintele IMM România, citat în comunicat.

FORT atrage atenţia că transportatorii suportă direct consecinţele acestei situaţii.

„Reducerea accizei trebuie să producă un efect măsurabil asupra preţului motorinei. Transportatorii nu pot beneficia de o reducere fiscală doar la nivel teoretic. Dacă avantajul fiscal este absorbit pe lanţ înainte ca produsul să ajungă la consumatorul final, atunci obiectivul intervenţiei statului este compromis”, a spus, la rândul său, Beniamin Lucescu, preşedintele FORT.

IMM România şi FORT solicită Parlamentului modificarea de urgenţă a art. 2 alin. (11) din Legea nr. 162/2026, astfel încât mecanismul de limitare a adaosului/marjei comerciale să poată produce efecte reale pe întregul lanţ relevant de formare a preţului, inclusiv în zona importului, rafinării şi primei vânzări.

Transportatorii consideră necesară, totodată, monitorizarea efectului reducerii de acciză asupra preţului final, astfel încât diferenţa dintre avantajul fiscal acordat şi reducerea efectivă a preţului la pompă să poată fi identificată şi evaluată.

„Dacă statul renunţă la venituri fiscale pentru reducerea preţului motorinei, beneficiul trebuie să ajungă la cel pentru care măsura a fost adoptată: economia şi consumatorul final. Nu poate fi considerată eficientă o intervenţie publică al cărei efect economic poate fi neutralizat prin redistribuirea marjelor comerciale între verigi. Solicităm coerenţă legislativă, trasabilitate economică şi eficienţă reală a măsurii adoptate de stat”, se mai scrie în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Bruxelles-ul propune mai multe dispozitive de siguranță pentru extinderea Uniunii Europene, pentru a calma temerile statelor membre precum Franța
Bruxelles-ul propune mai multe dispozitive de siguranță pentru extinderea Uniunii Europene, pentru a calma temerile statelor ...
Comisia Europeană a propus marţi câteva dispozitive de siguranţă care vizează calmarea îngrijorărilor Celor 27, şi în special ale Franţei, legate de aderarea unor noi ţări la blocul......
Comisia Europeană plănuiește să amâne cu un an intrarea în vigoare a normelor privind emisiile de metan
Comisia Europeană plănuiește să amâne cu un an intrarea în vigoare a normelor privind emisiile de metan
Uniunea Europeană intenţionează să amâne cu un an, dar nu mai mult, aplicarea normelor privind emisiile de metan pentru ...
Guvernul finlandez cere Google să suspende construcția de centre de date noi, din motive de mediu
Guvernul finlandez cere Google să suspende construcția de centre de date noi, din motive de mediu
O agenţie guvernamentală din Finlanda a cerut marţi companiei Google să suspende construcţia de noi centre de date în ...
Parlamentul European nu va vota un buget multianual al UE care ar putea conține tăieri periculoase pentru România, dă asigurări Siegfried Mureșan
Parlamentul European nu va vota un buget multianual al UE care ar putea conține tăieri periculoase pentru România, dă ...
Parlamentul European (PE) nu va vota un buget al Uniunii Europene pentru 2028-2034 care ar propune tăieri periculoase pentru ...