Criză combustibili. Franţa va introduce împrumuturi rapide către companiile mici și mijlocii afectate de scumpirea carburanților

Guvernul francez va lansa împrumuturi cu acces rapid pentru a ajuta companiile mici şi mijlocii al căror flux de numerar este foarte afectat de creşterea preţurilor hidrocarburilor, ca urmare a conflictului din Orientul Mijlociu, relatează agenţia EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 04 apr. 2026, 15:49
Criză combustibili. Franţa va introduce împrumuturi rapide către companiile mici și mijlocii afectate de scumpirea carburanților

Programul a fost anunţat de Ministerul Economiei, iar împrumuturile vor fi acordate prin intermediul băncii publice de investiţii Bpifrance, după cum a detaliat sâmbătă cotidianul „Les Echos”.

Creditele, care se vor acorda fără garanţii, la o dobândă fixă de 3,8%, vor varia între 5.000 şi 50.000 de euro, scrie Agerpres.

Acestea vor putea fi accesate de întreprinderile mici şi mijlocii din sectoare stabilite de Guvern în funcţie de impactul preţurilor petrolului asupra activităţii lor (transporturi, agricultură şi pescuit).

Pentru a putea beneficia de această măsură, companiile vor trebui să demonstreze că cheltuielile cu combustibilul reprezintă „cel puţin 5%” din cifra lor de afaceri şi vor trebui să îndeplinească şi alte criterii, precum să fi fost înfiinţate cu un an în urmă, cel puţin, şi să fi avut activitate timp de cel puţin 12 luni.

Această măsură de sprijin se adaugă celor anunţate anterior de Guvern, precum un sprijin de 20 de cenţi pe litrul de carburant pentru companiile din sectoarele de pescuit şi transporturi care pot demonstra un impact grav al volatilităţii preţurilor asupra conturilor lor.

Măsurile, pe care Executivul a încercat să le facă foarte ţintite pentru a reduce la maximum impactul cheltuielilor asupra obiectivului prioritar de reducere a deficitului foarte mare, au fost considerate până în prezent insuficiente pentru sectoarele afectate.

Sursa foto: Pxhere.com

 

Te-ar mai putea interesa și
„Furie şi ruşine”: Emmanuel Macron rupe tăcerea după protestele sângeroase din Franța. Aproape 2.400 de persoane arestate și mii de afaceri devastate
„Furie şi ruşine”: Emmanuel Macron rupe tăcerea după protestele sângeroase din Franța. Aproape 2.400 de persoane ...
"Simţim cu toţii furie şi ruşine în această seară", a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron duminică seara cu privire la violenţele care au avut loc în contextul protestelor din 17......
Bolojan: Am semnat acordul cu premierul desemnat care condiţionează votul PNL pentru învestirea noului Guvern
Bolojan: Am semnat acordul cu premierul desemnat care condiţionează votul PNL pentru învestirea noului Guvern
Bucureşti, 18 oct /Agerpres/ - Premierul interimar Ilie Bolojan, lider al PNL, a declarat că duminică seară a semnat ...
Moscova trece la naționalizări de război: Putin confiscă fabricile și afacerile unor companii din Franța, Germania și Belgia
Moscova trece la naționalizări de război: Putin confiscă fabricile și afacerile unor companii din Franța, Germania ...
Rusia a preluat controlul asupra activelor locale ale mai multor companii europene, inclusiv din Franţa, Germania, Suedia ...
Anunț de la Orange pentru toți clienții din România. Extra opțiuni noi
Anunț de la Orange pentru toți clienții din România. Extra opțiuni noi
Orange Romania anunță o nouă extra opțiune, disponibilă abonaților săi începând cu 15 octombrie. Prin parteneriatul ...