Criza coronavirus, 31 august: 755 de cazuri noi, la sub 7.000 de teste

Economica.net
31 08. 2020
coronavirus_5064371_1280_14163600_24735300

755 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, faţă de ultima raportare, în urma testelor efectuate la nivel naţional, informează, luni, Grupul de Comunicare Strategică.

Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS.

Până luni, pe teritoriul României au fost confirmate 87.540 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

Un număr de 37.869 de persoane au fost declarate vindecate şi 10.833 de pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.

Potrivit GCS, până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 1.802.946 de teste. Dintre acestea 6.943 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 4.347 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 2.596 la cerere.

506 pacienți la ATI

Un număr de 7.447 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil.

La ATI sunt internaţi 506 pacienţi, precizează sursa citată.

Pe teritoriul României, 8.972 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.847 se află în izolare instituţionalizată.

De asemenea, 32.891 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată sunt 71 de persoane.

Cazurile noi, pe județe

Municipiul Bucureşti (102) şi judeţele Vaslui (68), Iaşi (61) şi Prahova (56), sunt zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare, informează, luni, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Distribuţia pe judeţe a cazurilor noi, înregistrate în ultimele 24 de ore, este următoarea:

* Alba – 19
* Arad – 18
* Argeş – 11
* Bacău – 18
* Bihor – 29
* Bistriţa-Năsăud – 1
* Botoşani – 7
* Braşov – 12
* Brăila – 9
* Buzău – 12
* Caraş-Severin –
* Călăraşi – 8
* Cluj – 16
* Constanţa – 27
* Covasna –
* Dâmboviţa – 18
* Dolj – 18
* Galaţi – 27
* Giurgiu – 2
* Gorj – 4
* Harghita – 2
* Hunedoara – 15
* Ialomiţa – 11
* Iaşi – 61
* Ilfov – 36
* Maramureş – 26
* Mehedinţi – 7
* Mureş – 2
* Neamţ – 17
* Olt – 3
* Prahova – 56
* Satu Mare – 1
* Sălaj –
* Sibiu – 12
* Suceava – 12
* Teleorman – 7
* Timiş – 11
* Tulcea – 4
* Vaslui – 68
* Vâlcea – 38
* Vrancea – 8
* Bucureşti – 102