Criza din Germania continuă. Sunt semne de redresare, dar viitorul Guvern va avea dificultăţi pentru o revenire într-o perioadă de incertitudini

Producţia industrială a Germaniei a crescut în ianuarie, dar exporturile au scăzut, arătând dificultăţile cu care se confruntă viitorul Guvern în redresarea celei mai mari economii europene, într-o perioadă marcată de incertitudini geopolitice, transmit DPA şi Reuters.
AGERPRES - lun, 10 mart. 2025, 12:48
Criza din Germania continuă. Sunt semne de redresare, dar viitorul Guvern va avea dificultăţi pentru o revenire într-o perioadă de incertitudini

Conform datelor publicate luni de Oficiul federal de statistică (Destatis) din Germania, exporturile au scăzut cu 2,5% în ianuarie, comparativ cu luna precedentă, după o creştere de 2,5% în decembrie. este primul declin din ultimele trei luni. Importurile au urcat cu 1,2%, după un avans de 1,6% în decembrie. Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un avans de 0,5% al exporturilor, scrie Agerpres.

În total, balanţa comercială a Germaniei a înregistrat un surplus de 16 miliarde de euro în ianuarie, mai puţin decât surplusul de 20,7 miliarde de euro înregistrat în decembrie şi cel de 25,3 miliarde de euro din ianuarie 2024.

În ritm anual, exporturile au scăzut cu 0,1% în ianuarie, în timp ce importurile au urcat cu 8,7%. Exporturile către statele membre UE au scăzut cu 4,2%, iar cele către ţările din afara blocului comunitar au înregistrat un declin de 0,4%. Majoritatea exporturilor de bunuri „Made in Germany” s-au îndreptat către SUA, deşi exporturile au scăzut cu 4,2% în ianuarie, comparativ cu luna precedentă.

„Datele încă arată o imagine modestă a unei economii recunoscute pentru puterea ei industrială”, a apreciat Carsten Brzeski, analist ING. Acesta a avertizat că producţia industrială a Germaniei încă este cu 10% sub nivelul de dinaintea pandemiei.

Conform datelor publicate luni de Oficiul federal de statistică (Destatis), producţia industrială a crescut cu 2% în ianuarie, comparativ cu luna precedentă (când s-a înregistrat un declin de 1,5%). Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un avans de 1,5%.

În ianuarie, producţia industrială a Germaniei a fost peste nivelul din trimestrul patru din 2024, alimentând speranţele că nu va exista un declin în primele trei lui din acest an. De asemenea, cresc şansele ca economia germană să se redreseze în acest început de an, a declarat Ralph Solveen, economist la Commerzbank.

Germania, cea mai mare economie europeană, s-a contractat pentru al doilea an consecutiv în 2024, a confirmat luna trecută Institutul de Statistică (Destatis).

Anul trecut, PIB-ul Germaniei a înregistrat un declin de 0,2%, după o scădere de 0,3% în 2025, iar analiştii se aşteaptă la o nouă contracţie în 2025. Ar fi pentru prima dată de la Reunificare când economia s-ar contracta pentru al treilea an consecutiv.

Fiind o economie orientată spre export, Germania este afectată de cererea globală slabă şi de concurenţa produselor din China. Anul trecut, exporturile au scăzut cu 0,8%, comparativ cu 2023, pe fondul reducerii cererii pentru maşini şi echipamente „made in Germany”.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că nu a desemnat un candidat pentru funcţia de premier pentru că nu există o majoritate în acest sens, relatează Agerpres. ...
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a revenit cu un buget refăcut, fără cele peste ...
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două în prezent, şi la 50.000 de clienţi ...
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Valoarea exporturilor Chinei către Germania a continuat să crească semnificativ în iunie, în timp ce importurile din ...