Criza din Grecia: nicio înţelegere, deocamdată. Un acord cere „decizii dificile” tuturor părţilor – FMI

Economica.net
15 06. 2015
grecia_56789_79046700

‘Un acord credibil va necesita decizii dificile din partea tuturor părţilor’, a scris economistul-şef al FMI, Olivier Blanchard, în contextul în care o nouă rundă de negocieri între Grecia şi creditorii săi s-a încheiat duminică cu un eşec.

‘Propunerile Greciei sunt incomplete’, a afirmat un purtător de cuvânt al CE, adăugând însă că preşedintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, ‘rămâne convins’ că o soluţie ‘poate fi găsită până la sfârşitul lunii’, când Grecia trebuie să ramburseze FMI o sumă importantă pe care ar putea să nu fie în măsură să o onoreze.

Premierul grec Alexis Tsipras s-a declarat sâmbătă gata de ‘un compromis dificil’ care să permită ‘un acord viabil’ cu creditorii ţării. ‘Dacă se ajunge la un acord viabil, chiar dacă compromisul este dificil, vom depăşi această provocare pentru că singurul nostru criteriu este ieşirea din criză şi încheierea supunerii faţă de ‘memoranda’ (politica de austeritate – n.r.)’, declara Alexis Tsipras.

Pe de altă parte, o sursă din cadrul guvernului grec a calificat cerinţele creditorilor Greciei – UE şi FMI – ca ‘iraţionale’, imputând responsabilitatea eşecului unui acord în special Fondului Monetar Internaţional. Potrivit sursei elene, poziţia FMI a fost una ‘intransigentă şi dură’, întrucât a insistat asupra unor noi tăieri ale pensiilor şi asupra creşterii TVA.

Yanis Varoufakis consideră încă posibil un acord asupra datoriei

Ministrul grec de finanţe, Yanis Varoufakis, a apreciat într-un interviu ce urmează să apară în ediţia de luni a unui cotidian german că un acord asupra datoriei Atenei este posibil şi ar putea fi ‘încheiat chiar într-o noapte’ în cazul în care cancelarul german, Angela Merkel, ar fi prezentă, scrie AFP.

‘Un acord poate fi încheiat într-o noapte. Dar cancelarul (Angela Merkel) trebuie să fie acolo’, a declarat Yanis Varoufakis pentru cotidianul popular Bild, în timp ce discuţiile dintre Atena şi creditorii săi s-au încheiat duminică printr-un nou eşec.

Guvernul condus de Alexis Tsipras vrea să evite un Grexit, o ieşire a Greciei din zona euro, a dat asigurări ministrul elen. ‘Consider că Grexitul nu este o soluţie rezonabilă, dar nu putem exlude totul, aşa cum eu nu pot exclude că o cometă va lovi Pământul într-o zi’, a mai spus el.

Încă o dată, Yanis Varoufakis a cerut o restructurare a datoriei Atenei. ‘Numai astfel putem garanta plata unei datorii atât de importante’, a afirmat el.

Ministrul a recunoscut, de asemenea, existenţa unor probleme în administraţia fiscală din ţara sa, în special în privinţa TVA. ‘Ştiţi care este cea mai mare problemă a noastră cu TVA? Aceea că nu suntem în măsură să o încasăm’, a declarat el.

Discuţiile dintre Grecia şi creditorii săi – UE şi FMI – în privinţa continuării susţinerii financiare a ţării au cunoscut duminică un nou eşec, apropiind mai mult Atena de incapacitatea de plată.

Noi întâlniri sunt prevăzute pentru joi în cadrul Eurogrupului, reuniune a miniştrilor de finanţe ai zonei euro, în prezenţa directoarei generale a FMI, Christine Lagarde.

UE îşi pierde răbdarea cu Grecia, avertizează vicecancelarul german

Vicecancelarul german Sigmar Gabriel a avertizat că Europa este pe cale de a-şi pierde răbdarea cu Grecia, în timp ce Atena încearcă să găsească un acord cu creditorii săi pentru a evita situaţia în care ar putea intra în incapacitate de plată.

‘Dorim să ajutăm Grecia şi să o menţinem în zona euro, dar Europa începe să-şi piardă răbdarea’, a scris Sigmar Gabriel într-un comentariu apărut în cotidianul Bild, după cum relatează AFP.

Tonul tranşant al acestui avertisment este unul neobişnuit din partea lui Sigmar Gabriel, liderul social-democraţilor, partenerii conservatorilor cancelarului Angela Merkel în coaliţia guvernamentală, notează AFP.

Sigmar Gabriel, care este şi ministru al economiei, a criticat totodată maniera de negociere a Greciei, atrăgând atenţia că Germania, considerată principalul trezorier al Europei, ar putea să înceteze să mai susţină Atena.