Criza din zona euro a redus masiv influenţa sindicatelor asupra salariilor – analiză

Adaugă-ne ca sursă preferată

Scopul modificărilor la lege a fost remedierea unui dezechilibru considerat de experţii Comisiei Europene, ai Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Centrale Europene drept una dintre cauzele de bază ale crizei datoriilor de stat din zona euro: creşterea salariilor fără o îmbunătăţire corespunzătoare a productivităţii, după introducerea monedei unice, în ţări precum Grecia, Portugalia, Spania sau Italia, care a provocat şi adâncit un deficit de competitivitate economică în raport cu Germania şi celelalte economii solide din uniunea monetară.

O bună parte din „vina” pentru creşterea disproporţionată a salariilor a fost atribuită acordurilor colective negociate de sindicate la nivel de sector economic.

Oficialii UE, BCE şi FMI vor acum să „descentralizeze” sistemele de negociere a salariilor din aceste ţări, să permită fiecărei firme să stabilească nivelul compensaţiilor financiare prin negociere directă cu fiecare angajat, în funcţie de productivitate.

Astfel, legislaţia muncii din ţările din sudul zonei euro migrează treptat spre modele întâlnite în economii precum Statele Unite şi Marea Britanie, unde sindicatele nu influenţează direct salariile la nivel de sector economic, iar remuneraţiile sunt negociate la nivel de companie sau fabrică.

Sindicatele se plâng însă că reformele introduse la insistenţele UE, FMI şi BCE le-au redus semnificativ influenţa şi capacitatea de a rămâne relevante.

„Sindicatele pierd membri, pierd sprijin fiannciar şi pierd influenţă în zona negocierilor colective. Nu este o situaţie fericită”, comentează Ronald Janssen, consilier economic la Confederaţia Europeană a Sindicatelor, în Bruxelles.

Comisia Europeană spune că flexibilitatea creată de descentralizare este necesară în zona euro, unde competitivitatea nu poate fi îmbunătăţită decât prin variaţia salariilor şi preţurilor, din moment ce devalorizarea monedei nu intră în calcul.

Purtătorul de cuvânt al CE, Olivier Bailly, a declarat că modificările legislative amintite nu au avut scopul de a marginaliza sindicatele.

Unii economişti consideră că, într-adevăr, economiile din sudul Europei au nevoie de reforme urgente pe piaţa muncii, vina pentru pierderea competitivităţii nu ar trebui atribuită în totalitate practicilor de negociere colectivă. În ţări precum Germania sau Olanda, sindicatele şi negocierea colectivă centralizată joacă un rol improtant în stabilirea salariilor, însă aceste economii au dat dovadă de cumpătare în ultimii 10 ani.

„Ţările care au limitat cu succes creşterile salariale nu au avut tendinţe de dereglementare pe piaţa muncii”, observă Aidan Regan, economist la European University Institute, în Florenţa.

În Olanda, mai puţin de 20% din forţa de muncă face parte din organizaţii pentru drepturile angajaţilor, însă acordurile salariale negociate între sindicate şi organizaţiile patronale influenţează peste 80% dintre lucrători. Cu toate acestea, inflaţia salariilor din Olanda a fost cu mult sub media zonei euro în perioada 2001-2010.

Regan consideră că existenţa unor sindicate solide în zona exportatorilor, cu multă influenţă asupra negocierilor pentru salarii, a ajutat economiile din nordul zonei euro să rămână competitive. Sindicatele din sectorul exporturilor, precum gigantul german IG Metall, înţeleg beneficiile competitivităţii şi temperează revendicările salariale în perioade de încetinire economică, notează analistul.