Criză Franţa – Costurile cu serviciul datoriei sunt la cel mai ridicat nivel din ultimii 24 de ani

01 10. 2026
paris franta noaptea 43546

Pe piaţa secundară, unde se tranzacţionează obligaţiunile emise anterior, randamentele pentru titlurile de stat emise de Trezoreria franceză pe zece ani au urcat în jurul orei 9:15 (7:15 GMT) până la 4,92%, de la un nivel de 4,85% înregistrat la închiderea zilei precedente. Acesta este cel mai înalt nivel de după luna iulie 2002, când a depăşit 5%, scrie Agerpres.

Costurile cu serviciul datoriei Franţei depăşesc astfel vârfurile atinse în timpul crizei financiare din 2007-2008.

Prin comparaţie, randamentul pentru obligaţiunile germane pe zece ani, referinţa în Europa, a ajuns la 3,62%. Decalajul dintre cele două, cunoscut sub numele de „spread”, urmărit îndeaproape de pieţe, continuă să se adâncească, ajungând la 1,31 puncte procentuale, cel mai ridicat nivel din 2012.

Guvernul francez va prezenta joi proiectul de buget pentru 2027, demonstrându-şi angajamentul de a „redresa” finanţele publice ale ţării. „Realitatea ne ajunge din urmă”, a scris prim-ministrul Sebastien Lecornu pe reţeaua X, referindu-se la creşterea dobânzilor care trebuie plătite.

Cu toate acestea, investitorii sunt din ce în ce mai sceptici cu privire la capacitatea Franţei de a adopta bugetul, având în vedere blocajul politic şi raportul deficit şi datorie-PIB al ţării, printre cele mai ridicate din Europa.

Mai ales că „riscul politic din Franţa nu se mai limitează la Parlament şi se proiectează deja asupra anului următor „, când vor avea loc alegeri prezidenţiale, notează John Plassard, analist la Cite Gestion Private Bank.

Proiectul bugetului de stat şi proiectul bugetului asigurărilor sociale vor fi prezentate Consiliului de Miniştri la ora 10:30, înainte de a fi examinate de Parlament. Dezbaterile se aşteaptă să fie tensionate, existând un risc crescut de moţiune de cenzură.