Criză Franţa – Guvernul, aproape de a fi demis, francezii vor demisia lui Macron, dizolvarea parlamentului şi alegeri anticipate

Cu patru zile înainte de probabila cădere a guvernului premierului francez Francois Bayrou, aproape două treimi dintre francezii chestionaţi într-un sondaj au afirmat că îşi doresc demisia preşedintelui Emmanuel Macron, relatează joi AFP.
AGERPRES - vin, 05 sept. 2025, 08:52
Criză Franţa - Guvernul, aproape de a fi demis, francezii vor demisia lui Macron, dizolvarea parlamentului şi alegeri anticipate

Conform sondajului efectuat de institutul Odoxa-Backbone pentru cotidianul conservator Le Figaro, 64% dintre respondenţi au spus că doresc organizarea de alegeri prezidenţiale anticipate şi alegerea unui nou preşedinte, mai degrabă decât numirea unui al cincilea prim-ministru în mai puţin de doi ani, scrie Agerpres.

De asemenea, 56% dintre cei chestionaţi cer o nouă dizolvare a parlamentului şi alegeri legislative anticipate pentru ieşirea din criza politică, criză amplificată de una economică în urma creşterii deficitului bugetar pe care guvernul francez caută să-l reducă printr-un plan nepopular de austeritate.

Într-un alt sondaj, realizat de institutul Verian tot pentru Le Figaro, numai 15% dintre francezi spun că mai au încredere în preşedintele Macron, care joi a găzduit la Paris o nouă reuniune a ţărilor ce susţin militar Ucraina în „Coaliţia Voinţei”.

Premierul Francois Bayrou se va prezenta luni în faţa Adunării Naţionale (camera inferioară a parlamentului) pentru un vot de încredere faţă de planul său de austeritate bugetară. Dacă nu va obţine acest vot de încredere, un scenariu probabil având în vedere că centriştii, adică formaţiunea progresistă „Renaşterea” de orientare mai degrabă liberală a preşedintelui Macron, şi dreapta nu au majoritatea absolută în legislativ, guvernul va trebui să demisioneze după numai nouă luni de mandat.

Printre opţiunile pe care, în acest caz, preşedintele Macron le-ar avea în baza prerogativelor sale constituţionale se numără desemnarea unui alt premier, care însă la rândul său va avea dificultăţi la votul de încredere, sau să convoace alegeri legislative anticipate, aşa cum a făcut în iunie 2024 după eşecul partidului prezidenţial la alegerile europarlamentare.

O altă opţiune, susţinută de extrema dreaptă a lui Marine Le Pen şi de opoziţia de stânga, este ca Macron însuşi să demisioneze şi să fie astfel convocate alegeri prezidenţiale, cu doi ani înaintea alegerilor la termen.

Cu un deficit bugetar prognozat pentru anul în curs la 5,4% din PIB, Franţa are nevoie de măsuri de austeritate şi guvernul de la Paris estimează că, prin planul de ajustare bugetară de 44 de miliarde de euro, acest deficit va coborî anul viitor la 4,6% din PIB, pe o traiectorie care să permită în anul 2029 un deficit de 2,8% din PIB, sub pragul de 3% stabilit prin Pactul de Stabilitate şi Creştere al UE.

Te-ar mai putea interesa și
(FOTO) Model de agrivoltaică în Polonia. 100 de oi înlocuiesc mașinile de tuns iarba la parcul fotovoltaic aflat în incinta fabricii Volkswagen din Poznań
(FOTO) Model de agrivoltaică în Polonia. 100 de oi înlocuiesc mașinile de tuns iarba la parcul fotovoltaic aflat în ...
O turmă de 100 de oi înlocuiește mașinile mecanice de tuns iarba sub peste 31.000 de panouri fotovoltaice, în cadrul parcului fotovoltaic care alimentează fabrica Volkswagen din Polonia.......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 119 milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 119 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis mixt şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 119,10 milioane ...
Ucraina a lovit și incendiat cea mai mare rafinărie din Rusia
Ucraina a lovit și incendiat cea mai mare rafinărie din Rusia
Ucraina a lovit luni rafinăria din Omsk, cea mai mare din Rusia, situată la circa 2500 de km de frontieră, a afirmat cartierul ...
AFI a găsit constructor pentru proiectul AFI Central Tower, fostul bloc Bancorex. O cunoscută companie românească a fost aleasă antreprenor general
AFI a găsit constructor pentru proiectul AFI Central Tower, fostul bloc Bancorex. O cunoscută companie românească a fost ...
AFI anunță că a semnat contractul cu BOG’ART pentru realizarea lucrărilor de reconversie și modernizare a proiectului ...