Criză Franţa – Hexagonul se împrumută la cele mai mari dobânzi din ultimii 24 de ani

Franţa s-a împrumutat miercuri, pentru o scurtă perioadă de timp, la dobânzi de peste 5% la obligaţiunile cu maturitatea la zece ani, un nivel nemaiîntâlnit după 2002, deoarece violenţele din weekend au amplificat îndoielile investitorilor cu privire la capacitatea ţării de a-şi echilibra bugetul, transmite AFP.
AGERPRES - mie, 21 oct. 2026, 15:23
Criză Franţa - Hexagonul se împrumută la cele mai mari dobânzi din ultimii 24 de ani

Randamentele cerute de pieţele financiare pentru a împrumuta statul francez cu scadenţa la zece ani au ajuns miercuri în jurul orei 12:30 (ora Parisului) la 4,998%, după ce anterior au trecut pragul de 5%, scrie Agerpres.

„Există o lipsă destul de evidentă de încredere” în Franţa, a declarat pentru AFP Andrea Tueni, analist la Saxo Bank France.

După ce marţi seara a ajuns la 1,53 puncte, diferenţa dintre randamentele pentru obligaţiunilor germane pe zece ani, considerat cel mai sigur debitor din Europa, şi obligaţiunile similare franceze a urcat miercuri până la 1,57 puncte procentuale, un nivel nemaiîntâlnit după 2011, în momentul culminant al crizei datoriilor din zona euro.

Acest indicator, cunoscut sub numele de „spread” în jargonul financiar, măsoară lipsa de încredere a investitorilor. Cu cât acest decalaj este mai mare, cu atât Franţa plăteşte mai mult pentru a se finanţa în comparaţie cu Germania.

Franţa se împrumută la dobânzi mai mari decât Italia (4,58% în jurul orei 12:30) şi Spania (4,06%), două ţări considerate mult timp printre verigile slabe din zona euro.

„Consolidarea fiscală este singura cale de urmat şi singurul răspuns credibil pentru pieţe. Nu ne vom abate de la acest lucru”, a transmis ministrul francez al Economiei. „Mai mult ca niciodată, obiectivul nostru de deficit de 5% (în 2027) rămâne neschimbat”, a adăugat sursa citată.

În opinia lui Andrea Tueni, „doi factori explică această creştere. În primul rând, există preţurile la energie, care împing inflaţia în sus, având astfel impact asupra politicilor monetare ale băncilor centrale”. În contextul unei inflaţii accelerate, investitorii se aşteaptă ca Banca Centrală Europeană (BCE) să majoreze dobânzile, ceea ce, la rândul său, creşte toate costurile cu împrumuturile.

„A doua explicaţie ţine mai mult de situaţia din Franţa, legată de situaţia politică şi de deficit, şi mai ales de termenele limită destul de complicate cu care se confruntă ţara”, a continuat analistul. „Există votul pentru buget înainte de sfârşitul anului şi alegerile prezidenţiale din primăvara anului 2027, care adaugă un element de incertitudine specific Franţei şi explică decalajul faţă de alte ţări din zona euro”, a explicat Andrea Tueni.

Având în vedere lipsa de vizibilitate politică şi bugetară în Franţa, nu există „niciun motiv aparent” pentru ca creşterea dobânzilor să se „calmeze”, a declarat Andrea Tueni.

Acest punct de vedere pesimist este împărtăşit şi de banca elveţiană UBP, care consideră că există „şanse mici de consolidare fiscală realistă în Franţa înainte de alegerile prezidenţiale din mai 2027”.

Următorul test pentru datoria publică a Franţei va veni vineri, când agenţia de evaluare Moody’s urmează să revizuiască ratingul de ţară al Franţei. În prezent, Moody’s atribuie Franţei un rating Aa3, cu o perspectivă negativă, ceea ce înseamnă că Moody’s ia în considerare o retrogradare. Un rating mai mic ar putea creşte şi mai mult costurile de împrumut al Franţei.

Te-ar mai putea interesa și
Infuzie de capital în tehnologie: Comunitatea Bravva Angels finanțează noi startup-uri. Runde de până la 2 milioane de euro pentru fondatori
Infuzie de capital în tehnologie: Comunitatea Bravva Angels finanțează noi startup-uri. Runde de până la 2 milioane ...
Membrii Bravva Angels au participat în ultimele trei luni la rundele de investiții derulate de Solmag, EdNeos, Rayscape, Watergenics. Companiile au atras împreună finanțări în valoare totală......
Japonia tropicală – Record în Tokyo şi Osaka, „manatsubi”, la sfârşit de octombrie
Japonia tropicală – Record în Tokyo şi Osaka, „manatsubi”, la sfârşit de octombrie
Temperatura a depăşit 30 de grade Celsius la Tokyo şi Osaka, miercuri, cea mai târzie zi din an în care aceste oraşe ...
Dronă prăbuşită în România în Buzău. Specialiştii fac verificări
Dronă prăbuşită în România în Buzău. Specialiştii fac verificări
O dronă prăbuşită a fost găsită, miercuri, într-o localitate din judeţul Buzău, la faţa locului deplasându-se ...
Frames: România are nevoie de un moratoriu fiscal de 3–5 ani și de un dialog real cu investitorii
Frames: România are nevoie de un moratoriu fiscal de 3–5 ani și de un dialog real cu investitorii
Noul guvern pregătește în aceste săptămâni rectificarea bugetară și bugetul pe 2027, deciziile care vor stabili cât ...