Criză Germania – Al optulea an consecutiv de scăderi pentru investițiile străine, cel mai mic nivel din 2009 încoace (EY)

Companiile străine au anunţat în Germania mai puţine proiecte de investiţii în 2025, pentru al optulea an consecutiv, arată un studiul al EY, una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, ceea ce sugerează că ţara nu mai este o destinaţie atât de atractivă pentru mediul de afaceri, transmite DPA.
AGERPRES - J, 21 mai 2026, 12:39
Criză Germania - Al optulea an consecutiv de scăderi pentru investițiile străine, cel mai mic nivel din 2009 încoace (EY)

Numărul proiectelor anunţate a scăzut cu 10% faţă de anul precedent, la 548, cel mai redus nivel începând din 2009. EY a analizat datele din 2006 şi defineşte proiectele de investiţii ca fiind cele care creează noi unităţi de producţie şi locuri de muncă. Nu sunt prezentate date privind volumele de investiţii, scrie Agerpres.

Pe plan european, Germania este pe locul trei, fiind depăşită de Franţa şi Marea Britanie. Franţa a atras 852 proiecte străine de investiţii, iar Marea Britanie – 730. Totuşi, ambele ţări au raportat un declin procentual mai accentuat decât Germania.

În Europa, investitorii străini au anunţat anul trecut 5.026 proiecte noi sau extinse, un recul de 7% faţă de anul precedent, conform EY. Datele includ investiţii din ţări ca Statele Unite şi China.

Germania pierde teren în faţa concurenţei altor state europene, care au adoptat reforme, inclusiv digitalizarea administraţiei publice şi simplificarea normelor fiscale, a apreciat şeful EY Germania, Henrik Ahlers. Aceasta a subliniat că impozitarea ridicată, costurile mari cu forţa de muncă, energia scumpă şi birocraţia sunt obstacolele cheie în calea investiţiilor în Germania.

Reputaţia ţării de a nu reuşi să implementeze reforme a crescut pe plan extern şi a mai rămas doar foarte puţin din imaginea Germaniei de destinaţie atât de atractivă pentru mediul de afaceri şi refugiu de rezervă în cazul problemelor economice, fiind urgent necesare contra măsuri, a avertizat Ahlers.

Deja, Guvernul german a înrăutăţit previziunile din 2026 pentru cea mai mare economie europeană la 0,5%.

Te-ar mai putea interesa și
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în continuarea rapoartelor curente nr. 29/2026, 30/2026 și 31/2026, a ajuns......
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...