Criză Germania – Insolvenţele au scăzut pentru prima dată în luna mai, dar numărul este în creştere pentru primele cinci luni din 2026

14 08. 2026
germania_45463600

Instanţele locale au înregistrat în mai 1.995 de cereri de insolvenţă corporativă în cea mai mare economie europeană, cu 2% mai puţine decât în perioada similară din 2025, scrie Agerpres.

Totuşi, în perioada ianuarie – mai 2026, numărul insolvenţelor a urcat cu aproape 5%, la 10.546.

Creanţele creditorilor înregistrate în instanţele locale în perioada ianuarie – mai 2026 au totalizat aproximativ 15,4 miliarde de euro, semnificativ sub nivelul de 25,7 miliarde de euro în perioada similară din 2025, când a fost un număr mai mare de insolvenţe.

În perioada ianuarie – mai 2026 au fost 29,8 insolvenţe per 10.000 companii. Sectoarele cele mai afectate de falimentele companiilor au fost transportul şi depozitarea (57,2 cazuri per 10.000 companii), precum şi industria hotelieră (49,2) şi construcţiile (44).

Scăderea prelungită a activităţii economic a dus la un val de insolvenţe în ultimii ani. Agenţia de credit Creditreform nu se aşteaptă la o modificare semnificativă a tendinţei până în 2027.

Şi persoanele fizice se confruntă cu presiuni financiare. În mai, numărul insolvenţelor în rândul consumatorilor a scăzut în ritm anual cu aproximativ 10%, la 5.926. Totuşi, în perioada ianuarie – mai 2026, numărul insolvenţelor a urcat cu aproape 2%, la 32.093.

Numărul insolvenţelor va creşte probabil şi mai mult pe parcursul lui 2026, faţă de 2025, deoarece multe sectoare se confruntă cu provocări majore, cum ar fi industria auto şi cea medicală, avertizează analiştii.