Criza grâului – Cererea globală va fi afectată de recoltele locale şi problemele economice (analiză Reuters)

Importurile mondiale de grâu ar putea scădea în acest an, pe măsură ce încetinirea economică în rândul principalilor cumpărători, aprecierea dolarului şi producţiile locale mari de cereale vor diminua achiziţiile de peste hotare, ceea ce va pune presiune asupra preţurilor chiar dacă stocurile globale sunt la cel mai redus nivel din ultimii nouă ani, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 07 feb. 2025, 10:59
Criza grâului - Cererea globală va fi afectată de recoltele locale şi problemele economice (analiză Reuters)

Reducerea achiziţiilor de către marii importatori de grâu ar putea pune un plafon la preţurile cerealelor pentru a contracara îngrijorările că evoluţiile meteo nefavorabile din regiunea Mării Negre, India şi SUA vor duce la diminuarea producţiilor. În paralel, diminuarea importurilor chineze îi va afecta pe fermierii australieni, care tocmai au strâns o recoltă record şi în ultimii ani s-au bazat pe piaţa chineză, scrie Agerpres.

Traderii şi analiştii consultaţi de Reuters au estimat că China, cel mai mare importator mondial de grâu, ar urma să cumpere în primul semestru din 2025 mai puţin de jumătate din volumele de anul trecut. De asemenea, cererea de grâu este aşteptată să scadă atât în Indonezia, cât şi Egipt, al doilea, respectiv al treilea mare cumpărător de grâu.

Creşterea producţiei chineze de grâu şi relansarea producţiei de orez a Indoneziei vor limita livrările către aceste pieţe, în timp ce o recoltă mai mare în Irak va permite unuia din cei mai mari cumpărători din Orientul Mijlociu să nu mai cheltuie atât de mult cu importurile, susţin traderii şi analiştii.

„Un factor structural care ar putea duce la diminuarea cererii pe termen lung este creşterea producţiei pe o serie de mari pieţe de import, cum este China”, spune Dennis Voznesenski, analist la Commonwealth Bank în Sydney.

Cele mai recente estimări ale Departamentului american al Agriculturii arată că producţia de grâu a Chinei ar urma să crească în anul agricol care se va încheia la 31 iunie 2025 cu 2,6%, comparativ cu perioada anterioară. De asemenea, USDA estimează că importurile de grâu ale Chinei ar putea scădea cu 37% în ritm anual până la opt milioane de tone.

„Contextul geopolitic volatil cu care ne confruntăm în prezent, incluzând războaie comerciale şi războaie reale, încurajează ţările importatoare să îşi majoreze producţia locală pentru a-şi reduce dependenţa de lanţurile globale de aprovizionare”, susţine Voznesenski.

Consumul de grâu ar putea scădea în rândul marilor cumpărători şi din cauza încetinirii economice, în condiţiile în care economia chineză este aşteptată să încetinească în 2025, în timp ce economia Indoneziei stagnează iar PIB-ul Egiptului în 2023/24 a înregistrat un avans mai mic decât în perioada anterioară.

De asemenea, costurile cu importurile de grâu au crescut sau au rămas constante, în pofida faptului că preţurile la grâu pe piaţa internaţională au coborât în 2024 la cel mai redus nivel din ultimii patru ani, motivul fiind deprecierea monedelor emergente în raport cu dolarul american.

Darin Friedrichs, co-fondator la firma Sitonia Consulting, are o poziţie de tip „bear” cu privire la cererea de grâu a Chinei în următoarele şase luni, adăugând că „în 2024, recolta de grâu a Chinei a beneficiat de o vreme aproape perfectă, producţia a depăşit maximele istorice iar calitatea a fost foarte bună. Nu există o nevoie prea mare de importuri”.

Şi alţi importatori asiatici îşi reduc achiziţiile de grâu de pe piaţa internaţională. Producţia de orez a Indoneziei ar urma să îşi revină în acest an, după ce fenomenul El Nino a devastat culturile anul trecut, Guvernul prognozând o majorare a producţiei până la 32,8 milioane de tone, de la 30,62 milioane de tone. Asta ajută procesatorii de alimente să revină la făina produsă din orez local, în loc de cea produsă din grâu importat.

Achiziţiile de grâu ale Egiptului ar urma să scadă şi ele în acest an. Organismul public responsabil cu achiziţiile de cereale Mostakbal Misr a achiziţionat 1,267 milioane de tone până la finele lunii decembrie, o cantitate suficientă Egiptului până în luna iunie. Totuşi, în luna ianuarie a cumpărat alte 250.000 de tone.

Precedentul cumpărător de grâu al statului egiptean, GASC, achiziţiona în mod normal între patru şi cinci milioane de tone de grâu pe an.

În 2024, Egiptul a important o cantitate totală de aproximativ 14,7 milioane de tone de grâu, prin intermediul statului şi cumpărătorilor privaţi, arată datele consultate de Reuters.

„Marele cumpărător care este Egiptul suferă de pe urma unor grave probleme economice, în condiţiile în care ritmul de creştere a încetinit şi ţara are nevoie de finanţare din partea donatorilor arabi pentru a putea să cumpere grâu”, a declarat un trader german de cereale.

Irakul, un alt mare cumpărător de grâu din Orientul Mijlociu, a informat în luna octombrie că va pune punct importurilor de grâu pentru programul său de grâu subvenţionat graţie unui surplus de 1,5 milioane de tone apărut ca urmare a unei recolte locale consistente.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATE Metroul ar putea rămâne fără curent. A primit deja preaviz de deconectare pentru facturi neplătite
UPDATE Metroul ar putea rămâne fără curent. A primit deja preaviz de deconectare pentru facturi neplătite
Metrorex, operatorul Metroului București, riscă să se închidă după ce va rămâne fără curent electric. Compania a primit deja previz de deconectare. ...
BMW X5, între două generații: BMW România, oferte speciale pentru ultimele 200 de mașini aflate pe stoc
BMW X5, între două generații: BMW România, oferte speciale pentru ultimele 200 de mașini aflate pe stoc
BMW România mai are aproximativ 200 de automobile X5 din actuala generație disponibile în stoc, în condițiile în care ...
Dunărea secată dă bătăi de cap și bulgarilor. Măsuri speciale la centrala nucleară de la Kozlodui
Dunărea secată dă bătăi de cap și bulgarilor. Măsuri speciale la centrala nucleară de la Kozlodui
Dunărea secată dă bătăi de cap tuturor țărilor prin care trece și care au capacități energetice ce depind de debitul ...
Concurentul DM se extinde la braț cu Penny Market. Magazine BIPA noi în Jumbo Center
Concurentul DM se extinde la braț cu Penny Market. Magazine BIPA noi în Jumbo Center
BIPA și Penny Market deschid magazine noi în Jumbo Center, anunță dezvoltatorul proiectului. Noile locații vor avea ...