Criza imigranţilor: Poliţia blochează în continuare accesul refugiaţilor în Gara de Est din Budapesta

Economica.net
02 09. 2015
img_1285_600x400_45905900

Toate punctele de intrare în gară sunt controlate de poliţie. Serviciile de tren funcţionează totuşi, iar pasagerii obişnuiţi sunt lăsaţi să ajungă pe peroane. Circa 600 de bărbaţi, femei şi copii, proveniţi în special din Siria, Irak şi Afganistan, erau masaţi în piaţa din faţa gării şi în zonele din apropiere, unii aşezaţi direct pe pământ, potrivit AFP. Zeci dintre ei au demonstrat şi au strigat ‘Siria’, ‘Germania’ şi ‘ONU’, notează MTI.

Alţi circa 1.200 sunt grupaţi în interiorul gării, într-o ‘zonă de tranzit’.

Mai mulţi imigranţi au demonstrat de asemenea de-a lungul liniilor de cale ferată în Gara Centrală (Kobanya-Kispest), determinând intervenţia poliţiei. Ei au protestat împotriva deciziei autorităţilor de a-i urca într-un tren spre centrul de primire din oraşul Debrecen. Potrivit corespondentului MTI la faţa locului, circa 100 de imigranţi au ocupat platforma, sub supravegherea poliţiei, exprimându-şi dorinţa de a ajunge în Germania.

Solicitanţii de azil care au înaintat o aplicaţie la acest moment al procesului privind azilul pot călători liber în Ungaria, dar trebuie să se prezinte în 24 de ore la centrul de recepţie pentru ca cererea lor să fie examinată, a precizat poliţia într-un comunicat.

Poliţia a mai transmis că ofiţerii săi îşi îndeplinesc îndatoririle privind controlul vamal respectând pe deplin prevederile Acordului Schengen.

Prezenţa poliţiei în interiorul şi în apropierea Gării Keleti din Budapesta este întărită de gărzi civile, deoarece numărul de imigranţi a crescut semnificativ în ultimele cinci zile, se mai arată în comunicat.

Marea majoritate sunt cetăţeni sirieni, imigranţi ilegali care vor să ajungă în Austria şi Germania, dar care nu au documentele corespunzătoare pentru a face acest lucru, a transmis poliţia.

Forţele de poliţie din Ungaria, Germania şi Austria desfăşoară patrule comune pentru a monitoriza trenurile care merg pe ruta Budapesta-Viena-Munchen. Există de asemenea patrule ungaro-slovace care îndeplinesc aceeaşi sarcină în cazul trenurilor spre Bratislava.

Marţi, autorităţile au evacuat Gara Keleti după ce aproximativ 500 de imigranţi au încercat să urce de-a valma la bordul ultimului tren care urma să plece spre Viena. Gara a fost redeschisă, însă poliţia a interzis accesul imigranţilor, fără indicaţii privind cât va dura măsura.

Evacuarea a provocat marţi manifestaţia spontană a 200 de persoane în faţa gării.

Ungaria a primit numai pe parcursul lunii august 50.000 de imigranţi.