Criză în Bulgaria. Primele propuneri pentru noul premier. Rusia ameninţă vecinii de la sud

Premierul bulgar interimar Kiril Petkov a respins vineri un ultimatum pe care i l-a dat Rusia să revoce până la prânz decizia de a expulza 70 de diplomaţi ruşi şi l-a prezentat pe ministrul de finanţe Assen Vassilev să-i succeadă la conducerea guvernului după ce a fost demis săptămâna trecută prin moţiune de cenzură, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 01 iul. 2022, 15:33
Criză în Bulgaria. Primele propuneri pentru noul premier. Rusia ameninţă vecinii de la sud

Guvernul de la Sofia a anunţat marţi expulzarea a 70 de diplomaţi ruşi, invocând faptul că aceştia ar lucra pentru serviciile secrete ruse. Decizia a amplificat tensiunile dintre Rusia şi Bulgaria, ţări cu relaţii tradiţional bune, dar care s-au degradat după ce premierul Kiril Petkov, un proeuropean cu studii Harvard a susţinut ferm Ucraina în urma agresiunii ruse, scrie Agerpres.

Rusia consideră că decizia expulzării celor 70 de diplomaţi a fost luată de guvernul bulgar ”la cererea unor forţe externe” şi a transmis joi Bulgariei un ultimatum ca până vineri la prânz să revină asupra acestei decizii, ameninţând în caz contrar şi-ar putea închide ambasada de la Sofia.

Într-un mesaj video, Petkov a catalogat atitudinea Rusiei drept inacceptabilă. ”Nu vom permite ca Bulgaria să o ia pe un drum greşit (…) Nu le vom permite diplomaţilor străini să dea ultimatumuri statului bulgar (să le îndeplinească cererile până vineri) la prânz”, a spus premierul interimar, care a anunţat totodată că partidul său ”Continuăm Schimbarea” (PP) îl va propune pe actualul ministru de finanţe Assen Vassilev pentru postul de prim-ministru.

Socialiştii bulgari, care au făcut parte din coaliţia lui Petkov, l-au acuzat pe acesta că a luat singur decizia de a expulza diplomaţii ruşi, pe care ei o consideră nejustificată, şi au anunţat că din acest motiv nu vor susţine un nou guvern condus de actualul premier.

Vineri dimineaţă, socialiştii au cerut parlamentului să voteze revocarea expulzării diplomaţilor ruşi, pentru a salva astfel relaţiile cu Moscova. Însă cel mai mare partid de opoziţie, formaţiunea conservatoare GERB a fostului premier Boiko Borisov, a transmis că susţine decizia de expulzare a diplomaţilor ruşi.

Petkov speră că partidul său va rămâne la guvernare şi vor fi evitate noi alegeri anticipate dacă renunţă la o nouă nominalizare şi propune ca altcineva să fie premier. De altfel, după anunţarea noii propuneri de premier din partea formaţiunii sale, socialiştii au spus că sunt totuşi dispuşi să negocieze.

Preşedintele Rumen Radev va încredinţa vineri partidului ”Continuăm Schimbarea” mandatul să formeze un nou guvern. Această formaţiune, care va avea apoi la dispoziţie şapte zile să vină cu propuneri detaliate, a transmis că va propune un nou cabinet numai dacă va reuşi să obţină sprijinul unei majorităţi parlamentare.

Între timp, după mesajul lui Petkov, ambasadoarea Rusiei la Sofia, Eleonora Mitrofanova, a anunţat că va cere Moscovei închiderea ambasadei ruse din Bulgaria.

”Din nefericire, solicitarea noastră adresată Ministerului de Externe (bulgar) a fost ignorată. Din acest motiv, intenţionez că cer imediat conducerii ţării mele să închidă ambasada Rusiei în Bulgaria”, a semnalat Eleonora Mitrofanova într-un comunicat citat de agenţia rusă TASS, preluată de EFE.

”Aceasta va conduce inevitabil la închiderea misiunii diplomatice bulgare la Moscova” şi ”responsabilitatea pentru gravele consecinţe ale acestui pas revine guvernului condus de Kiril Petkov”, a mai menţionat ambasadoarea rusă.

Citeşte şi

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO. Românii de la .lumen încep producția ochelarilor pentru nevăzători cu gigantul american Arrow Electronics
VIDEO. Românii de la .lumen încep producția ochelarilor pentru nevăzători cu gigantul american Arrow Electronics
Startup-ul deeptech românesc .lumen colaborează cu gigantul Arrow Electronics, furnizor global de soluții tehnologice, pentru a scala producția Ochelarilor pentru Nevăzători, un dispozitiv......
România, în clubul super-puterilor. Suntem pregătiţi ca 2026 să fie anul aderării oficiale la OCDE, spune Nazare
România, în clubul super-puterilor. Suntem pregătiţi ca 2026 să fie anul aderării oficiale la OCDE, spune Nazare
România este pregătită ca 2026 să fie anul aderării sale oficiale la OCDE, iar la următoarea evaluare economică să ...
Când  şi unde se deschide primul magazin BIPA din România şi ce planuri are lanţul de magazine cu preţuri mici al nemţilor de la REWE în ţara noastră
Când şi unde se deschide primul magazin BIPA din România şi ce planuri are lanţul de magazine cu preţuri mici al nemţilor ...
Grupul austriac REWE, care a intrat în România în 2001 cu lanțul de supermarketuri tip discount Penny, se extinde pe ...
China – Exporturile de maşini au crescut în 2025, dar cererea pe plan intern a încetinit
China – Exporturile de maşini au crescut în 2025, dar cererea pe plan intern a încetinit
Exporturile auto ale Chinei au crescut cu 21% anul trecut, în urma majorării livrărilor de vehicule electrice (EV), dar ...