Criză insolvenţe – Topul judeţelor şi domeniilor cu cele mai multe firme care au intrat în insolvenţă (analiză RisCo)

02 09. 2026
insolvent_48617800_10457400

Bucureştiul a înregistrat în august cel mai mare număr de dosare de insolvenţă, respectiv 193, în scădere cu 6% faţă de cele 206 dosare din aceeaşi perioadă a anului trecut, scrie Agerpres.

Capitala este urmată în clasamentul judeţelor cu cele mai multe dosare de insolvenţă de Bihor, cu 46 de cazuri, Ilfov, cu 44, Cluj, cu 43, şi Timiş, cu 40.

Conform unui comunicat al companiei, în Bihor, numărul dosarelor a crescut cu 5% faţă de august 2025, iar în Ilfov majorarea a fost de 7%. În cazul judeţului Cluj, numărul dosarelor a scăzut cu 32%, la 43 în august 2026. În Timiş, numărul dosarelor a crescut cu 18%, de la 34 la 40.

Creşteri importante au fost înregistrate şi în Braşov, unde numărul dosarelor a ajuns la 28, de la 12 în august 2025, respectiv cu 133% mai mult, precum şi în Arad, de la 12 la 24 de dosare.

În Iaşi au fost înregistrate 25 de dosare, faţă de 22 în august 2025, în Sibiu 22, faţă de 20, iar în Prahova 20, faţă de 14. Maramureşul a ajuns la 19 dosare, faţă de trei în urmă cu un an, iar Hunedoara la 19, faţă de 17.

În acelaşi timp, unele judeţe au consemnat scăderi ale numărului de insolvenţe. În Dolj, numărul dosarelor a coborât la 21, de la 29, în Bacău la 17, de la 18, iar în Galaţi şi Argeş la 16, de la 19 în fiecare judeţ.

Potrivit analizei RisCo, scăderi au mai fost înregistrate în Vâlcea (-33%), Satu Mare (-40%), Teleorman (-33%) şi Călăraşi (-54%).

În funcţie de domeniul de activitate, cele mai multe dosare de insolvenţă au fost deschise în construcţii, respectiv 60, cu o creştere de circa 40%.

Transporturile rutiere de mărfuri şi serviciile de mutare au înregistrat 53 de dosare, în creştere cu 165%, în timp ce comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate a consemnat o creştere de aproximativ 38%. În comerţul cu amănuntul al altor bunuri, în magazine specializate, numărul dosarelor a crescut cu circa 56%.

În schimb, numărul dosarelor de insolvenţă din domeniul restaurantelor a scăzut cu 13%, iar în cazul cultivării plantelor nepermanente reducerea a fost de aproximativ 12%.

Datele provin din analiza RisCo.ro privind dosarele de insolvenţă deschise la nivel naţional în august 2026.