Criză Israel-Hamas – Netanyahu a reluat demersurile pentru închiderea postului Al-Jazeera în Israel

01 04. 2024
netanyahu 758498576859403

Purtătorul de cuvânt al Likud, partidul lui Netanyahu, a declarat că Parlamentul israelian va fi convocat luni seară pentru ratificarea legii necesare, scrie Agerpres.

Ulterior, prim-ministrul Israelului ”va adopta măsuri imediate pentru a închide Al-Jazeera, în concordanţă cu procedura prevăzută în lege”, indică un comunicat al partidului Likud.

Israelul a acuzat constant canalul de televiziune panarab că lucrează cu mişcarea islamistă palestiniană Hamas în războiul din Fâşia Gaza.

Acest conflict a fost declanşat de atacul terorist fără precedent comis de Hamas în 7 octombrie anul trecut în sudul Israelului, când cel puţin 1.160 de persoane au fost ucise. Alte circa 250 de persoane au fost luate ostatice şi duse în Fâşia Gaza.

Armata israeliană a ripostat cu o campanie de bombardamente, urmată de o operaţiune terestră de amploare, împotriva poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza.

Conform autorităţilor sanitare din Fâşia Gaza, acţiunile militare israeliene s-au soldat până luni la prânz cu 32.845 de morţi şi 75.392 de răniţi în rândul palestinienilor.