Criză Israel – Situaţia actuală din Orientul Mijlociu este mai periculoasă decât cea din 1973, afirmă Blinken

Situaţia actuală din Orientul Mijlociu este mai periculoasă decât cea din urmă cu câteva decenii, a afirmat luni secretarul de stat american Antony Blinken, informează luni DPA.
AGERPRES - mar, 30 ian. 2024, 10:47
Criză Israel - Situaţia actuală din Orientul Mijlociu este mai periculoasă decât cea din 1973, afirmă Blinken

”Aş spune că nu am văzut o situaţie atât de periculoasă ca cea cu care ne confruntăm acum în regiune cel puţin din 1973. Şi pe bună dreptate, chiar înainte de acel an”, a spus Blinken într-o conferinţă de presă comună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Washington, scrie Agerpres.

”Şi acesta este mediul în care operăm”, a adăugat el.

Pe 6 octombrie 1973, o coaliţie de state arabe condusă de Egipt şi Siria a atacat pe neaşteptate Israelul în ziua de Yom Kippur, una din cele mai mari sărbători din calendarul iudaic. Conflictul, cunoscut ca războiul de Yom Kippur, a durat 19 zile.

Luptele s-au desfăşurat în principal în peninsula Sinai şi pe Platoul Golan. Potrivit părţii israeliene, peste 2.600 de soldaţi israelieni au fost ucişi şi alţi 7.000 răniţi.

Trei soldaţi americani au fost omorâţi şi alţi circa 20 răniţi într-un atac cu dronă comis duminică asupra unui obiectiv militar al SUA de pe teritoriul iordanian, alimentând temerile privind răspândirea conflictului în regiune.

Preşedintele american Joe Biden a afirmat că atacul ”a fost efectuat de grupări militante radicale susţinute de Iran ce acţionau în Siria şi Irak” şi a ameninţat cu represalii. Guvernul de la Teheran a negat luni orice implicare.

Blinken a avertizat că tentativele de exploatare a conflictului israeliano-palestinian pot spori instabilitatea. El a adăugat că SUA vor răspunde ”decisiv” la orice eventuală încercare, dar a subliniat că obiectivul guvernului american este de a împiedica escaladarea violenţelor în regiune.

Atacul terorist fără precedent efectuat de mişcarea islamistă palestiniană Hamas contra Israelului a cauzat moartea a circa 1.140 persoane, în mare parte civili.

Drept ripostă, Israelul a promis să ”nimicească” mişcarea islamistă palestiniană – desemnată drept teroristă de SUA şi Uniunea Europeană – şi a lansat o amplă operaţiune în Fâşia Gaza, soldată cu peste 26.400 de morţi, conform unui bilanţ difuzat de Ministerul Sănătăţii condus de Hamas.

Te-ar mai putea interesa și
27 de designeri și companii românești de modă s-au reunit sub același brand. Primul magazin sub acest concept, care include și o zonă de bar, se va deschide în Promenada Mall
27 de designeri și companii românești de modă s-au reunit sub același brand. Primul magazin sub acest concept, care ...
Onze, un concept de retail care aduce împreună branduri și designeri locali, se va deschide în Promenda Mall în această toamnă....
SUA – Trump va elimina plafoanele de emisii pentru centralele electrice (presă)
SUA – Trump va elimina plafoanele de emisii pentru centralele electrice (presă)
Administraţia preşedintelui american Donald Trump va elimina plafoanele de emisii pentru centralele electrice pe cărbune ...
Record în imobiliare: București-Ilfov a înregistrat cel mai bun trimestru de primăvară-vară din ultimii zece ani la finalizarea de locuințe
Record în imobiliare: București-Ilfov a înregistrat cel mai bun trimestru de primăvară-vară din ultimii zece ani la ...
Aproape 7.000 de noi locuințe au fost finalizate în regiunea București – Ilfov în trimestrul doi al acestui an, în ...
China interzice deţinerea de drone în Beijing
China interzice deţinerea de drone în Beijing
China - Autorităţile de la Beijing, unde zborurile cu drone erau deja interzise, au anunţat o interdicţie totală a deţinerii ...