Criză Kosovo – Parlamentul nu reuşeşte să aleagă preşedintele, noi alegeri legislative la orizont
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/12/kosovo-5748576-631x420.jpg)
„Această sesiune a marcat sfârşitul actualei legislaturi. Alegerile vor fi convocate în termenul prevăzut de Constituţie”, şi anume în cel mult 45 de zile, a declarat la miezul nopţii preşedinta Parlamentului, Albulena Haxhiu.
Criza politică care zguduie mica ţară cu 1,6 milioane de locuitori de la alegerile parlamentare din februarie 2025 cunoaşte astfel o nouă răsturnare de situaţie, scrie Agerpres.
Votul nu a putut avea loc din lipsa cvorumului de două treimi din deputaţi, din cauza boicotului opoziţiei. Teoretic, exista o majoritate pentru a alege un nou şef al statului.
După victoria sa la legislativele anticipate din decembrie, prim-ministrul Albin Kurti a format un nou guvern în februarie, dar nu a reuşit să ajungă la un compromis cu opoziţia pentru a alege un şef al statului care să îi succeadă lui Vjosa Osmani, al cărei mandat a expirat la începutul lunii aprilie.
Preşedintele Kosovo este ales de către Parlament pentru un mandat de cinci ani. De la expirarea mandatului lui Osmani, interimatul este asigurat de preşedinta Parlamentului.
Funcţia de preşedinte al Kosovo este în mare parte onorifică, însă şeful statului este comandantul suprem al forţelor armate şi reprezintă ţara pe scena internaţională.
Lider al partidului Vetevendosje (VV, Autodeterminarea), o formaţiune cu o politică socială de stânga şi orientare naţionalistă, Kurti, 51 de ani, se află la putere din martie 2021.
În cursul după-amiezii, el a cerut opoziţiei, în două conferinţe de presă, să „pună capăt blocajului” şi să „se prezinte la Adunare”.
„Blocajele nu ajută nici instituţiile, nici statul. Blocajul Kosovo nu duce nicăieri”, a deplâns Kurti.
Preşedinta Parlamentului ar urma ca de miercuri dimineaţă să dizolve legislativul şi să înceapă consultările pentru stabilirea datei noilor alegeri legislative.
După un prim eşec la începutul lunii martie, Osmani a dizolvat Parlamentul şi a anunţat organizarea de noi alegeri. Totuşi, decretul său a fost anulat de Curtea Constituţională, care le-a acordat deputaţilor un nou termen ce a expirat marţi la miezul nopţii.
Clasat pe primul loc la legislativele din februarie 2025, cu 48 de locuri din 120, VV nu a reuşit atunci să construiască o majoritate şi să formeze guvernul.
Partidul şi-a îmbunătăţit scorul (57 de locuri) la un nou scrutin organizat în decembrie şi a format o majoritate alături de reprezentanţi ai minorităţilor.
Kosovo, a cărui populaţie este majoritar de origine albaneză, este o fostă provincie sârbă care şi-a proclamat independenţa în 2008, recunoscută de Statele Unite şi de majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană, dar niciodată de către Belgrad.