Criză locuinţe – Lege nouă în Portugalia pentru evacuarea chiriaşilor în caz de neplată

01 10. 2026
lisabona portugalia 5345675686543

Respins de opoziţia de stânga, textul a fost aprobat datorită abţinerii partidului de extremă-dreapta Chega, a doua forţă politică din Portugalia, care a încheiat miercuri un acord cu formaţiunea premierului Luis Montenegro pentru a amenda reforma înainte de adoptarea ei finală, scrie Agerpres.

În forma actuală, proiectul prevede în special că o procedură de evacuare va putea fi iniţiată după două luni de chirii neplătite, faţă de trei luni în prezent.

Textul le permite, de asemenea, proprietarilor să solicite până la trei luni de chirie în avans şi elimină plafonul pentru garanţii.

Conform statisticilor oficiale, chiria medie pentru contractele noi de închiriere a crescut în Portugalia cu peste 10% în al doilea trimestru, în ritm anual.

Această reformă are ca scop completarea planului guvernamental de combatere a crizei locuinţelor, prezentat de Luis Montenegro în urmă cu un an.

Planul prevedea, printre altele, avantaje fiscale pentru închiriere şi o înăsprire a fiscalităţii pentru anumite achiziţii imobiliare efectuate de cumpărători străini.

Asociaţiile de chiriaşi au denunţat o reformă care, în opinia lor, riscă să fragilizeze şi mai mult persoanele care locuiesc cu chirie.

În Spania, un val de indignare s-a declanşat în urma evacuării, săptămâna trecută, a unei locuitoare din Madrid în vârstă de 87 de ani din locuinţa sa, cumpărată de o societate imobiliară care dorea să majoreze chiria cu 275%.

În mai multe oraşe au apărut tabere de protestatari, în special în centrul Madridului, pentru a cere o lege care să îi protejeze mai bine pe chiriaşi, iar guvernul socialist condus de Pedro Sanchez speră că deputaţii vor adopta vineri măsurile pe care le recomandă pentru a răspunde acestei crize.