Criză mondială – Peste jumătate din solurile din întreaga lume sunt într-o stare gravă. Alertă pentru aprovizionarea cu alimente şi biodiverstitate (FAO)

27 08. 2026
seceta 686867430

Solurile sunt la originea a 95% din producţia noastră alimentară, subliniază acest raport despre „Starea resurselor de sol la nivel mondial”. A doua ediţie a acestui raport a fost prezentată de FAO la Convenţia de combatere a deşertificării, care are loc la Ulan Bator (Mongolia) până vineri, scrie Agerpres.

De la publicarea primului raport în 2015, populaţia lumii a crescut cu 800 de milioane de persoane, iar o suprafaţă echivalentă cu suprafaţa combinată a Franţei şi Germaniei a fost transformată în teren agricol. Acest lucru a contribuit la „creşterea presiunii asupra solurilor”, constată Grupul tehnic interguvernamental pentru soluri (ITPS), un grup de experţi ştiinţifici din cadrul FAO.

Constatările lor sunt „atât sumbre, cât şi încurajatoare”: în timp ce „degradarea solului continuă să se accelereze într-un ritm alarmant”, au fost făcute noi descoperiri ştiinţifice, iar practicile eficiente se răspândesc.

Eroziunea este cea mai semnificativă ameninţare: în 81% din cazurile analizate, eroziunea este gestionată prost sau foarte prost, iar situaţia s-a înrăutăţit în 65%. Aceasta duce la creşterea riscurilor de inundaţii şi secetă.

„Există însă speranţă”, precizează experţii, afirmând că „datorită politicilor informate, stimulentelor direcţionate şi implementării unor practici durabile de gestionare a solului, putem inversa tendinţa de degradare, putem restabili funcţiile solului şi putem proteja beneficiile acestuia pentru generaţiile viitoare”.

Printre soluţiile „dovedite”, raportul menţionează aratul redus, diversificarea culturilor şi utilizarea mixtă a îngrăşămintelor organice şi anorganice pentru a menţine fertilitatea.

Cu toate acestea, din 2015, oamenii de ştiinţă au observat o îmbunătăţire a practicilor doar în 10% din cazurile studiate.

„Provocarea este de a accelera adoptarea acestor practici în ritmul adecvat”, susţine FAO într-un comunicat de presă.

Cu toate acestea, nu există „o soluţie universală”, iar gestionarea solului trebuie adaptată condiţiilor specifice fiecărei regiuni. În timp ce regiunile aride şi de coastă sunt mai expuse acumulării de sare în sol, terenurile agricole şi terenurile din apropierea zonelor urbane suferă mai mult din cauza poluării.

Degradarea terenurilor este parţial rezultatul factorilor naturali, dar activităţile umane, cum ar fi defrişările şi practicile agricole nesustenabile, contribuie din ce în ce mai mult la aceasta, a remarcat FAO în luna noiembrie a anului trecut. Pierderea de randament legată de degradarea terenurilor afectează aproximativ 1,7 miliarde de oameni, în special în Asia de Sud şi de Est, a subliniat FAO la acea dată.