Criză petrol – Preţurile continuă să crească după escaladarea tensiunilor în Strâmtoarea Ormuz

Preţurile petrolului au continuat să crească marţi, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat luni că va şterge Iranul de pe faţa Pământului dacă republica islamică atacă nave americane în Strâmtoarea Ormuz sau în Golful Persic, transmit Reuters şi Bloomberg.
AGERPRES - mar, 05 mai 2026, 11:16
Criză petrol - Preţurile continuă să crească după escaladarea tensiunilor în Strâmtoarea Ormuz

Ţiţeiul Brent din Marea Nordului, referinţa globală, se tranzacţiona la aproape 114 dolari per baril, după ce luni a crescut cu 5,8%, în timp ce cotaţia barilului de petrol ‘light sweet crude’ era sub 105 dolari, după ce luni a crescut cu 4,48 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 106,42 dolari. Emiratele Arabe Unite au anunţat că au fost ţinta unor atacuri iraniene luni, în prima zi a unei operaţiuni americane menite să restabilească circulaţia navelor în Strâmtoarea Ormuz, scrie Agerpres.

Cele mai recent evoluţii „indica faptul că armistiţiul se destramă. Preţurile petrolului ar putea creşte semnificativ, dacă războiul se reia şi, în special, dacă este atacată infrastructura petrolieră”, a apreciat Saul Kavonic, analist în domeniul energiei la MST Marquee.

Ţiţeiul Brent a crescut anul acesta cu aproape 90%, în urma conflictului.

„Majorarea cotaţiilor ţiţeiului sunt încă o dovadă că atât timp cât nu va exista un acord între SUA şi Iran, Strâmtoarea Ormuz va rămâne probabil închisă, ceea ce va continua presiunile ascendente asupra preţurilor petrolului”, avertizează Gregory Brew, analist la Eurasia Group.

În Asia, pieţele bursiere au scăzut marţi, pe fondul escaladării conflictului din Iran şi a majorării preţurilor petrolului. Indicele MSCI, care include acţiuni din zona Asia-Pacific exceptând Japonia, a scăzut cu 0,6%. Pieţele bursiere din Coreea de Sud şi Japonia sunt închise marţi datorită unor sărbători publice, în timp ce indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong a scăzut cu peste 1%.

Bursa de pe Wall Street a închis şedinţa de luni în scădere, deşi preşedintele Donald Trump a declarat că Statele Unite vor începe să ajute începând de luni la eliberarea navelor blocate în Golf din cauza războiului dus de SUA şi Israel împotriva Iranului. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 1,13%, ajungând la valoarea de 48.941,90 puncte, în scădere cu 557,37 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Standard and Poor’s 500 s-a depreciat cu 0,41%, ajungând la valoarea de 7.200,75 puncte, în scădere cu 29,37 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 0,19%, ajungând la valoarea de 25.067,80 puncte, în scădere cu 46,64 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Scumpirea petrolului sporeşte riscurile inflaţioniste, crescând probabilitatea ca băncile centrale să amâne sau să majoreze ratele dobânzilor, ceea ce este un element negativ pentru aur, care nu aduce dobânzi investitorilor.

Te-ar mai putea interesa și
Oil Terminal – Creştere cu 23,6% a profitului net, în primul trimestru, până la 95,66 mil. lei
Oil Terminal – Creştere cu 23,6% a profitului net, în primul trimestru, până la 95,66 mil. lei
Oil Terminal a înregistrat, în primul trimestru al acestui an, o cifră de afaceri de 95,66 milioane de lei, în creştere cu 18,1% faţă de nivelul bugetat, în timp ce profitul net a ajuns la......
Turcia şi Belgia semnează nouă acorduri în domeniul apărării
Turcia şi Belgia semnează nouă acorduri în domeniul apărării
Belgia şi Turcia au semnat nouă acorduri în domeniul apărării, a anunţat miercuri, la Ankara, ministrul belgian al ...
Marea Britanie rezistă. Economia nu pare afectată de efectele războiului din Iran
Marea Britanie rezistă. Economia nu pare afectată de efectele războiului din Iran
Economia Marii Britanii a crescut cu 0,6% în primele trei luni din acest an, marcând al treilea an în care se înregistrează ...
RA-APPS va fi obligată să publice lista completă a imobilelor şi beneficiarilor – proiect Guvern
RA-APPS va fi obligată să publice lista completă a imobilelor şi beneficiarilor – proiect Guvern
Guvernul va obliga RA-APPS să publice lista completă a imobilelor şi beneficiarilor, conform unui proiect de hotărâre ...