Criză petrol – Preţurile continuă să crească, în contextul tensiunilor geopolitice

Preţul petrolului a crescut miercuri cu peste 3%, iar avansul a continuat joi, deoarece escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu şi perturbarea livrărilor din Libia au provocat îngrijorări pe piaţă cu privire la evoluţia cererii, transmit Reuters şi Bloomberg.
AGERPRES - J, 04 ian. 2024, 12:54
Criză petrol - Preţurile continuă să crească, în contextul tensiunilor geopolitice

În jurul orei 07:30 GMT, cotaţiile futures la ţiţeiul Brent erau în creştere cu 0,7%, până la 78,78 dolari per baril, în timp ce cotaţiile futures la ţiţeiul WTI au urcat cu 0,9%, până la 73,36 dolari per baril, scrie Agerpres.

Protestatarii din Libia au oprit producţia de la zăcămintele Sharara şi El-Feel, care în mod normal pompează aproximativ 365.000 barili pe zi (bpd). De asemenea, cresc temerile legate de extinderea în întreaga regiune a conflictului din Fâşia Gaza dintre Israel şi Hamas, mai ales după un atentat care a făcut 95 de morţi în Iran miercuri şi eliminarea numărului doi politic al Hamas într-o lovitură aeriană în Liban marţi.

Rebelii houthi din Yemen au revendicat miercuri un nou atac asupra unei nave port-container a companiei franceze de transport maritim CMA CGM în zona strâmtorii Bab al-Mandeb din Marea Roşie. Numeroase companii de transport maritim evită Marea Roşie după seria de atacuri din regiune, iar analiştii estimează că redirecţionarea transporturilor ar putea majora cu trei-patru dolari cotaţiile ţiţeiului.

Escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu, sursa a aproximativ o treime din ţiţeiul mondial, ar putea duce la o creştere semnificativă a preţului petrolului, după scăderea cotaţiilor cu aproximativ o cincime în trimestrul patru din 2023, în urma majorării producţiei de către statele din afara grupului OPEC+ (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii).

Cotaţiile cresc în urma perturbării livrărilor din Libia, dar „cea mai mare îngrijorare şi incertitudine este cauzată de tensiunile din Orientul Mijlociu, mai ales după evenimentele din Iran”, susţine Warren Patterson, de la ING Groep NV în Singapore.

Grupul OPEC+ şi-a reafirmat angajamentul de a stabiliza piaţa, după ce în 30 noiembrie a decis reducerea producţiei pentru susţinerea preţului petrolului.

Te-ar mai putea interesa și
IEA accelerează scoaterea de petrol din rezervele strategice
IEA accelerează scoaterea de petrol din rezervele strategice
Cantitatea totală din rezervele de petrol care va fi scoasă pe piaţă va depăşi nivelul iniţial de 400 de milioane de barili convenit în martie, a anunţat joi Agenţia Internaţională pentru......
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a sărit de 153 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a sărit de 153 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 153,04 ...
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul vitivinicol
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a prelungit până la 30 noiembrie 2026 termenul de depunere a cererilor ...
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au ...