Criza politică în Marea Britanie – Parlamentari conservatori vor încerca săptămâna aceasta să o înlăture pe Liz Truss (presă)

Deputaţi conservatori britanici vor încerca în această săptămână să o înlăture pe şefa guvernului, Liz Truss, în pofida avertismentului emis de Downing Street că aceasta ar putea declanşa alegeri anticipate, scrie Daily Mail, preluat luni de Reuters.
AGERPRES - lun, 17 oct. 2022, 13:20
Criza politică în Marea Britanie - Parlamentari conservatori vor încerca săptămâna aceasta să o înlăture pe Liz Truss (presă)

Peste 100 de parlamentari ai Partidului Conservator, aflat la guvernare, sunt pregătiţi să-i înainteze scrisori de neîncredere în Liz Truss lui Graham Brady, şeful comitetului conservator care organizează competiţiile pentru conducerea formaţiunii, afirmă tabloidul britanic, citând surse anonime.

Marea Britanie, afundată într-o criză politică, a schimbat trei prim-miniştri de când a votat în 2016 pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană, scrie Agerpres.

Parlamentarii îi vor cere lui Brady să-i transmită lui Truss că ‘timpul ei a expirat’ sau să modifice regulile politice interne ale partidului spre a permite desfăşurarea imediată a unui vot de neîncredere în actuala conducere.

Potrivit surselor, se aşteaptă ca Brady să opună rezistenţă, pe motivul că Truss, împreună cu noul ministru de finanţe Jeremy Hunt, merită o şansă pentru a prezenta strategia economică într-un buget la 31 octombrie.

Separat, cotidianul The Times a scris că unii parlamentari au avut discuţii secrete cu privire la înlocuirea lui Liz Truss cu un nou lider.

Truss, care a câştigat şefia Partidului Conservator luna trecută promiţând reduceri de taxe, luptă pentru supravieţuire politică după ce a renunţat la părţi cheie din programul său.

Haosul a alimentat nemulţumirile în rândul partidului, aflat mult în urma laburiştilor în sondaje.

Te-ar mai putea interesa și
Nou pas pentru siguranța trenurilor: CFR SA a semnat contractul de consultanţă pentru sistemul ERTMS pe secţiunea Predeal – Bucureşti – Constanţa
Nou pas pentru siguranța trenurilor: CFR SA a semnat contractul de consultanţă pentru sistemul ERTMS pe secţiunea Predeal ...
CFR SA a semnat miercuri cu TPF Inginerie contractul pentru servicii de consultanţă şi supervizare a proiectării şi execuţiei lucrărilor aferente obiectivului de investiţii „Implementarea......
Noi aplicații ANAF: cum pot fi verificate erorile din SAF-T înainte de depunere
Noi aplicații ANAF: cum pot fi verificate erorile din SAF-T înainte de depunere
ANAF a pus la dispoziția contribuabililor două aplicații gratuite destinate verificării informațiilor raportate prin ...
Ministrul Sănătăţii a dispus un audit asupra mecanismului de monitorizare a disponibilităţii medicamentelor
Ministrul Sănătăţii a dispus un audit asupra mecanismului de monitorizare a disponibilităţii medicamentelor
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a dispus demararea „de urgenţă" a unui audit asupra întregului mecanism de monitorizare ...
Senatul a aprobat proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a PNRR
Senatul a aprobat proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a PNRR
Plenul Senatului a aprobat astăzi proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a Planului Naţional ...