Criză Turcia – Inflaţia a scăzut la cel mai redus nivel începând din ultimii patru ani

03 02. 2026
turcia bazar istanbul 546786

Conform datelor publicate marţi de Institutul de Statistică (TurkStat), inflaţia s-a redus la 30,65% luna trecută, de la 30,89% în decembrie. Analiştii se aşteptau la un nivel de 30%. Este cel mai redus nivel al inflaţiei începând din noiembrie 2021, când preţurile au urcat cu 21,31%, scrie Agerpres.

Creşterea preţurilor la alimente şi băuturi nealcoolice a accelerat la 31,69% (de la 28,31% în decembrie), costurile cu transportul au urcat cu 29,39%, iar la utilităţi creşterea s-a moderat la 45,36%, de la 49,45% în decembrie. Pe segmentul „mobilă şi echipamente de casă”, creşterea preţurilor s-a atenuat la 23,13% de la 24,97%.

În ritm lunar, preţurile de consum au crescut cu 4,84% luna trecută, în linie cu previziunile şi mai rapid decât în decembrie.

Ministrul turc de Finanţe, Mehmet Simsek, a anunţat, într-o postare pe platforma X, că rata anuală a inflaţiei în ianuarie a fost în principal afectată de creşterea preţurilor la alimente, pe fondul condiţiilor meteo nefavorabile, alături de factori sezonieri.

Turcia se luptă cu inflaţia ridicată de la criza valutară din 2018, iar majorarea preţurilor a erodat puterea de cumpărare a gospodăriilor şi companiilor.

De la mijlocul anului trecut, Banca Centrală a Turciei a redus gradual rata dobânzii.