Criză Ungaria – Preţul locuințelor a crescut cu 17%, în februarie, dar Banca Centrală nu vede riscuri la adresa stabilităţii financiare
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/03/budapesta-ungaria-4324566-630x420.jpg)
Instituţia a răspuns astfel studiului companiei imobiliare ingatlan.com în care se arată că preţurile în Budapesta au crescut în ritm anual cu aproape 17% în februarie, cel mai rapid ritm din ultimii trei ani. Avansul a fost alimentat de deţinătorii de obligaţiuni guvernamentale, care au canalizat spre piaţa imobiliară unele dintre economiile lor, conform studiului.
Propriul studiu al Băncii Centrale a Ungariei arată o creştere anuală de 15% a preţurilor locuinţelor în Budapesta, în trimestrul patru din 2024, ritmul accelerând în primele două luni din 2025, iar piaţa imobiliară din capitală arată semne de supraîncălzire, scrie Agerpres.
Preţurile locuinţelor cresc mai rapid decât veniturile sau costurile cu închirierea, potrivit studiului.
„Majorarea cererii pe piaţa imobiliară nu este determinată în principal de creşterea creditării, prin urmare este mai puţin riscantă din punct de vedere al stabilităţii financiare”, a precizat Banca Centrală ca răspuns la întrebările Reuters.
În primele două luni din 2025, Guvernul premierului Viktor Orban a cheltuit 2,83 miliarde de dolari pentru serviciul datoriei, echivalentul a aproximativ 1,2% din PIB-ul estimat al Ungariei în 2025, pe fondul inflaţiei ridicate.
„Investitorii care renunţă la obligaţiunile guvernamentale revin doar parţial pe piaţa imobiliară, dar chiar şi când apare o astfel de majorare a cererii în Budapesta, preţurile scad”, a apreciat expertul imobiliar Laszlo Balogh de la ingatlan.com.
Conform datelor Eurostat, în Ungaria creşterea preţurilor locuinţelor a fost mai mult decât triplă între 2010 şi trimestrul trei din 2024, cel mai rapid ritm din UE, alături de Estonia.
Potrivit Băncii Centrale a Ungariei, stocul de credite ipotecare al gospodăriilor ca procent din PIB este printre cele mai scăzute din UE, majoritatea tranzacţiilor de pe piaţa imobiliară fiind finanţate fără împrumuturi.