Crizele geopolitice şi tensiunile Fed menţin aurul în centrul atenţiei. Volatilitatea întăreşte rolul metalelor ca active de refugiu – analiză XTB

Aurul a intrat într-o nouă etapă de creştere spectaculoasă, după un an cu recorduri repetate şi intrări masive în ETF-uri, combinaţia dintre incertitudini geopolitice şi tensiuni legate de independenţa Rezervei Federale readucând metalele preţioase în prim plan, afirmă Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România.
AGERPRES - mar, 13 ian. 2026, 16:04
Crizele geopolitice şi tensiunile Fed menţin aurul în centrul atenţiei. Volatilitatea întăreşte rolul metalelor ca active de refugiu - analiză XTB

Potrivit unei analize a XTB România, dată marţi publicităţii, anul trecut, aurul a atins niveluri record de 53 de ori mai mult decât pragul obişnuit. Intrările în fonduri listate care deţin aur (ETF-uri specializate) au ajuns şi ele la un nivel istoric de 89 de miliarde de dolari, în timp ce activele în administrare au fost propulsate de peste două ori.

Mai mult, deţinerile fizice ating un maxim fără precedent de 4025 de tone, de la 3224 de tone în 2024. Intrările în decembrie au fost dominate de America de Nord, care a reprezentat 60% din influxurile de 10 miliarde de dolari ale lunii. Regiunea a condus topul pe parcursul întregului an, urmată de Asia şi Europa se arată în analiza citată de Agerpres.

„După acest an excepţional, cel mai bun pentru aur de după 1979, primele zile din ianuarie au reactivat energia metalelor preţioase. Un nou record a fost atins luni, după weekend-ul încărcat de informaţii surprinzătoare. Deja, în mai puţin de două săptămâni de la începutul noului an, aurul a adunat un avans de 6,5%, aproape a 10-a parte din avansul anului trecut, iar argintul, mai volatil, a sărit cu 19,5%”, a spus Cazacu.

Conform sursei citate, aşa cum era de aşteptat, piaţa a reacţionat şi la ancheta ce îl vizează pe Powell, conducătorul Fed, pentru lucrările de renovare a sediului băncii centrale, şi răspunsul său care descrie investigaţia drept o încercare de a interfera cu deciziile privind dobânzile. De-a lungul timpului, preşedintele a criticat în repetate rânduri nivelul ridicat al costurilor de creditare.

Comitetul de politică monetară este mai divizat în privinţa următorilor paşi decât oricând în ultimii 6 ani, cu trei voturi împotriva deciziei la ultima şedinţă, două voturi fiind pentru menţinerea ratelor şi unul pentru o tăiere de 0,5 puncte, dublă faţă de cea votată de majoritate. Niveluri mai scăzute ale ratelor de dobândă ar putea susţine avansul economiei, însă ar spori de asemenea riscul inflaţiei.

„Independenţa băncii centrale este recunoscută drept argument major pentru eficienţa politicii monetare. Astfel, dacă investitorii percep o intenţie a administraţiei SUA de a influenţa dobânzile dincolo de echilibrul economiei reale, ar putea fi luată în calcul o reevaluare a poziţionării faţă de dolar, metale preţioase, dobânzi şi implicit inflaţie”, subliniază consultantul de strategie XTB România.

Acesta explică faptul că harta lumii arată zone de risc în pulsaţie accentuată.

„După acţiunea SUA din Venezuela, în curs de a rescrie balanţa forţelor în America Latină, protestele din Iran ar putea pregăti o repoziţionare a Orientului Mijlociu. O nouă intervenţie militară nu poate fi exclusă, potrivit preşedintelui american, comentariile recent mai frecvente pe această temă sugerează o probabilitate tot mai ridicată a scenariului. În acelaşi timp, Groenlanda e în centrul unor înfruntări la nivel de discurs care pot evolua în scenarii diferite, unele fiind capabile a redesena atât prezenţa militară în zona arctică, cât şi relaţiile dintre statele situate în jurul Atlanticului. „Râul” incertitudinilor geopolitice, alimentat din surse variate, a devenit acum un adevărat fluviu. Atunci când ciocnirile plăcilor tectonice au reverberaţii în pieţele financiare, un ‘tsunami’ de nesiguranţă produce efecte în pieţele financiare, iar apetitul limitat pentru dolar şi relativa amorţeală a Bitcoin au canalizat capitalul şi atenţia investitorilor către metalele preţioase”, a arătat acesta.

Aurul a înregistrat corecţii uşoare, motivate parţial de marcarea de profit, la finele anului trecut şi ar fi fost, poate, în lipsa unor noi impulsuri, pregătit pentru o perioadă de aşezare, digerând avansul anului anterior prin variaţii limitate sau chiar o secvenţă corectivă.

Desfăşurările de evenimente de la începutul anului dau mai multă greutate scenariilor favorabile aurului pe termen mediu şi lung, de la unul la mai mulţi ani. În orizontul mult mai apropiat, investitorii vor urmări anunţurile referitoare la Iran sau Groenlanda pentru a decide dacă e timpul pentru noi recorduri sau pentru vânzări de adăpostire a câştigurilor notabile acumulate, adaugă Cazacu.

Fondată în 2004 în Polonia, XTB este o companie axată pe tehnologie, reglementată de mai multe autorităţi din întreaga lume, inclusiv Autoritatea de Supraveghere Financiară din Polonia, Comisia de Valori Mobiliare şi Burse din Cipru şi Autoritatea de Conduită Financiară. Din 2016, acţiunile XTB sunt listate la Bursa de Valori din Varşovia.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...