Croitoru, BNR: Economia românească nu-şi va reveni până în 2016

Deficitul de potenţial de creştere al economiei româneşti va dura până în 2016, a apreciat, joi, Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, într-o analiză macroeconomică.
Economica.net - J, 22 nov. 2012, 10:37
Croitoru, BNR: Economia românească nu-şi va reveni până în 2016

‘Suntem sub potenţial cu 5 la sută, în trimestrul al treilea din 2012. Estimăm acum că acest GAP (deficit de creştere n.r.) nu se va închide mai devreme de 2016. România avea, în 2000, o rată a PIB potenţial în jur de doi la sută, a urcat apoi până la aproximativ opt la sută, iar acum este la doi la sută. Economia ar putea creşte şi cu acest ritm de doi la sută, dar nu înseamnă că îşi va atinge potenţialul cu efecte asupra inflaţiei şi ratei şomajului. Economia Europei operează mult sub potenţialul ei, economia americană operează şi ea mult sub potenţialul ei. Economia României nu are cum să reacţioneze astfel’, a spus Croitoru la seminarul EU-COFILE, organizat la Sinaia de Alpha Bank, Banca Naţională şi Asociaţia Română a Băncilor.

Croitoru a precizat că, în România, ‘pierderea anuală de PIB potenţial a fost de 1,1 miliarde euro, începând cu 2009, scrie Agerpres.

Consilierul guvernatorului Mugur Isărescu a apreciat, pe de altă parte, că este necesară o disciplină din punct de vedere fiscal, pentru a avea influxuri de capital.

‘Trebuie să fii disciplinat acasă din punct de vedere fiscal. Aţi văzut câţi bani sunt în Europa, iar dacă eşti disciplinat fiscal, aceşti bani vor veni aici mai devreme sau mai târziu’, a spus Croitoru.

Te-ar mai putea interesa și
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune şeful Volkswagen
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune ...
Industria auto europeană este "sub o enormă presiune" din partea concurenţei chineze şi a schimbărilor de pe piaţă, a avertizat marţi şeful Volkswagen, Oliver Blume, reînnoind solicitările......
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala Cernavodă
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala ...
Prelungirea închiderii celor două reactoare de la Cernavodă creează o presiune pe Sistemul Energetic Naţional şi o ...
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Comisia Europeană a aprobat, marţi, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului ...
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat, marţi, după discuţiile cu reprezentaţii partidelor şi grupurilor parlamentare ...