Croitoru: Reformele structurale au cca ţintă drepturile de proprietate şi domnia legii

Reformele structurale au ca ţintă finală drepturile de proprietate şi instaurarea domniei legii, deşi pare paradoxal într-o ţară care a renunţat formal la regimul comunist, iar trendul este populismul, a declarat, luni, Lucian Croitoru, idee susţinută şi de Napoleon Pop, membru în CA-ul BNR.
Economica.net - lun, 29 oct. 2012, 14:45
Croitoru: Reformele structurale au cca ţintă drepturile de proprietate şi domnia legii

„Poate ar trebui să clarificăm ce înseamnă reforme structurale. Eu cred că în primul rând ar trebui pusă ordine în setul de regului pentru a le face clare, nepărtinitoare. Şi te duci imediat în aria fiscală, în aria concurenţei, a întreprinderilor de stat (…) Cum se face că la noi întreprinderile de stat merg mai slab decât la alţii? Trebuie făcute acolo reforme la firul ierbii (…) În final vom constata că cele mai multe reforme au ca ţintă drepturile de proprietate, care au rămas neclare, deşi pare ciudat să mai afirmi la 22 de ani de trecere la capitalism în România că drepturile de proprietate sunt neclarificate”, a spus Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, la un seminar privind finanţarea economiei româneşti.

Declaraţia lui Croitoru a venit ca un răspuns la intervenţia lui Napoleon Pop, membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României, care a adus o critică voalată deselor luări de cuvânt unde se invocă nevoia de reforme structurale fără a transmite înţelesul acestei expresii în condiţiile actuale.

„Ajungem mereu la expresia reforme structurale. Poate ar fi foarte bine să avem un seminar pe această temă. Ce înţelegem prin reforme structurale? Pentru că a intrat în limbajul economic acest cuvânt cu multă uşurinţă. Tot timpul prin el căutăm anumite scuze dar de fapt nu ştim ce este în spatele acestei probleme”, a spus Napoleon Pop, după prezenterările lui Ionuţ Dumitru, preşedintelel Consiliului Fiscal, şi Lucian Anghel, preşedinte executiv BCR Fond de pensii.

Oficialul BNR a arătat că înainte de a ridica problema reformelor structurale este nevoie de o viziune, pentru că o reformă structurală făcută mereu „de manieră pompieristă şi pe picior” şi dependent de ciclul electoral, nu poate să răspundă cerinţelor de cultură economică.

„De regulă observăm că reformele nu fac decât să zdruncine puţinul bun care a început, altă dată întrerup o tendinţă bună şi în cel mai bun caz agravează problematica celor două resurse de care am vorbit, cea a evaziunii şi a cheltuirii banului public”, a spus Pop.

De fapt, el şi-a început observaţiile punctând că înainte de identificarea unor surse externe de finanţare, sau de îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene, puţin probabile pe termen scurt, ar trebui făcute eforturi în direcţia exploatării resurselor financiare la îndemână, cum ar fi reducerea evaziunii fiscale sau eficientizarea cheltuielii banului public.

Ulterior, Pop a declarat pentru MEDIAFAX că prioritatea nu sunt fondurile europene, ci schimbarea percepţiei faţă de muncă, angajarea populaţiei active în muncă, iar reformele trebuien să vizeze sprijinirea acestei ţinte.

„Sigur că sunt de acord cu Lucian Croitoru. O democraţie care nu defineşte proprietatea individuală şi nu o garantează până în pânzele albe niciodată nu va putea performa (…) Restituirea proprietăţiilor a fost o reformă în sine, una esenţială, dar s-a făcut prost. Pământurile nu sunt nici acum la cei care le-au deţinut. (…) În ţara asta s-a ştiut fiecare metru pătrat, al cui era. Cum după 60 de ani nu se mai ştie nimic?”, a spus Pop.

Oficialul BNR a arătat că în ciuda paşilor relizaţi în reforme structurale începând cu 1993 trebuie o nouă abordare, care să definească ce ar urma să se realizeze la nivelul reformelor în linie cu timpurile, dar pornind şi de la avantajele comparative. El a dat ca exemplu agricultura, unde în perioada interbelică nu se vrobea de „problema agriculturii”, ci de „industrializarea agiculturii”.

„Înainte cu 60 de ani vorbeam de industria agriculturii şi nu de agricultură în sine. Azi vorbim de dezvoltare rurală, dar de fapt este vorba de industria agriculturii şi industria turismului”, a mai comentat Pop.

În linie cu oprientarea care l-a consacrat, Croitoru a concluzionat că principala reformă structurală este să laşi în economie să funcţioneze pieţele, dar şi-a exprimat temerea că lumea şi România se îndreaptă spre o altă direcţie.

„Atunci când economiile se duc în jos, se confruntă cu şocuri, te întrebi cine preia aceste şocuri. Păi ar fi pieţele, dar au nevoie de flexibilitate? Au nevoie. Ne îndreptăm spre acest lucru? Am îndoilei că lucrăm în sensul acesta”, a spus Croitoru.

Urmărind să fie cât mai aplicat pe problematica României, Coritoru la citat pe fostul şef al Fed Alan Greenspan, care afirmă că un motiv major pentru care ţările în curs de dezvoltare rămân în curs de dezvoltare este slaba lor sprijinire pe aplicarea drepturilor de proprietate.

„Asta este principala reformă pe care ar trebui să o facem (…) Greenspan merge şi mai departe şi spune: «Succesul unei prognoze economice de 5-10 ani depinde la fel de mult de prognoza gradului de domnie a legii pe cât depinde de econometria noastră sofisticată». Să fim în stare să credem că de acum în 5-10 ani vom avea domnia legii. Aţi văzut cât s-a extins populismul”, a conchis Croitoru.

Te-ar mai putea interesa și
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii domestici
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii ...
Anul trecut autoritățile au confirmat 476 de focare de pestă porcină africană la porci domestici dintre care 24 în exploatații comerciale. Față de 2024, numărul de focare ce au afectat......
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. Anul acesta prețurile vor crește, dar nu în salturi spectaculoase
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. ...
Două mari evenimente au marcat piața imobiliară din 2025. Unul a fost majorarea TVA pentru locuințe la 21%. De la o lună ...
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. Vom avea un nou lider al vânzărilor
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. ...
Date în premieră. Noul an începe cu schimbări cel puțin interesante pe piața RCA, a cărei evoluție privește toți ...
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Ministrul Mineritului și Energiei din serbia, Dubravka Đedović Handanović, a declarat că marți, după aproape 100 de ...