Crucea Roşie Română a cumpărat 1 milion de măşti medicale pe care le-a distribuit instituțiilor implicate în combaterea pandemiei Covid-19

Crucea Roșie Română a anunțat astăzi prin intermediul unui comunicat că a cumpărat 1 milion de măști medicale, care au fost distribuite după aceea următoarelor instituţii: Ministerului Apărării Naţionale, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţiei de Frontieră, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Inspectoratului General pentru Imigrări, Agenţiei Naţională de Administraţie Fiscală şi filialelor de Cruce Roşie din toată ţara.
Economica.net - vin, 27 mart. 2020, 17:57
Crucea Roşie Română a cumpărat 1 milion de măşti medicale pe care le-a distribuit instituțiilor implicate în combaterea pandemiei Covid-19

Măştile vor fi împărțite personalului angajat şi voluntarilor care intră în contact direct cu persoanele afectate de COVID-19.

Valoarea achiziţiei de măşti sanitare a fost de 794.000 de euro şi a fost realizată cu sprijinul financiar al următoarelor companii naţionale: ROMGAZ, OIL TERMINAL S.A., NUCLEARELECTRICA S.A., HIDROELECTRICA S.A., Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune S.A., CONPET S.A. și Electrica Furnizare.

Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, organizaţia umanitară cu expertiză în intervenţia în situaţie de dezastre, este în colaborare permanentă cu autorităţile centrale şi locale şi oferă sprijin logistic, uman şi material pentru a consolida răspunsul ţării noastre în lupta cu noul coronavirus (COVID-19).

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...