Cseke Atilla, ministrul Dezvoltării: proprietarii de terenuri și imobile vor obține gratuit extrase de carte funciară
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2024/12/Cseke-Atilla.jpg)
Potrivit lui Cseke Atilla, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, a încasat 60 de milioane de lei de la cetățeni pentru cele 3,5 milioane de extrase de carte funciară pentru informare pe care le-a eliberat în 2024.
„Atunci când cerem un extras de carte funciară trebuie să plătim pentru acest serviciu, deşi ne adresăm unei instituţii publice, finanţate din bani publici, iar serviciul este prestat de un angajat plătit din fonduri publice. Astăzi, această taxă este de 20 şi 25 de lei, şi se adună anual aproape 60 de milioane de lei de la cetăţeni. Eliminăm această taxă. Acest serviciu va fi gratuit pentru proprietarii terenurilor şi imobilelor. Mai mult respect pentru cetăţenii care plătesc taxe”, a declarat ministrul Cseke Attila.
El susține că măsura va fi implementată în sistemul online în cel mult cinci luni, iar fizic, la ghișeu, este nevoie de cel mult două luni pentru concretizarea inițiativei.
Pe de altă parte, potrivit ministrului, vor plăti în continuare taxa dezvoltatorii imobiliari care solicită date cadastrale pentru proprietăți multiple, dar și persoanele care vor să obțină un extras de carte funciară pentru imobile aflate în proprietatea altor persoane.