Cseke Attila: Programul de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/06/crese-cresa-gradinita-3455-746x420.webp)
În cadrul Programului guvernamental „Sfânta Ana”, ministrul a inaugurat o nouă creşă în oraşul Geoagiu, arătând că acesta şi-a propus sprijinirea familiilor şi a mamelor tinere care doresc să se întoarcă la muncă, având garanţia că micuţii lor sunt în siguranţă.
„Acest program guvernamental de construire creşe pe care l-am botezat după Sfânta Ana, nu întâmplător, a pornit iniţial pe finanţări naţionale, pe buget de stat. Apoi a apărut şi oportunitatea finanţării din fonduri europene şi o parte din investiţii s-au derulat pe fonduri europene. Această finanţare se va închide în câteva zile, dar programul guvernamental de construire creşe continuă pe buget de stat”, a subliniat ministrul Dezvoltării.
Noua creşă din Geoagiu poate găzdui 40 de copii, organizaţi în patru grupe, şi oferă condiţii moderne pentru educaţia şi îngrijirea celor mici. Clădirea dispune de dormitoare, camere de joacă, spaţii pentru servirea mesei, cabinet medical, zone administrative şi tehnico-gospodăreşti, precum şi de un spaţiu generos de joacă în aer liber.
Totodată, investiţia integrează soluţii eficiente din punct de vedere energetic, fiind dotată cu panouri fotovoltaice şi panouri solare, asigurând accesibilitate pentru persoanele cu dizabilităţi.
Valoarea totală a investiţiei depăşeşte 15 milioane de lei, iar lucrările au fost demarate în luna iulie 2025.
În judeţul Hunedoara, prin Programul guvernamental „Sfânta Ana”, există nouă proiecte de construire a unor creşe moderne. Dintre acestea, şapte au fost deja finalizate, inclusiv cea inaugurată joi la Geoagiu, iar celelalte două se află în diferite stadii de execuţie şi urmează să fie finalizate, contribuind la extinderea infrastructurii educaţionale destinate copiilor de vârstă antepreşcolară.