CSM îşi alege mâine noua conducere

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) se reuneşte vineri pentru a alege noul preşedinte şi noul vicepreşedinte care vor conduce Consiliul în anul 2013.
Economica.net - J, 03 ian. 2013, 12:18
CSM îşi alege mâine noua conducere

Mandatul actualei conduceri a CSM – Alina Ghica, preşedinte, şi Oana Schmidt-Hăineală, vicepreşedinte – expiră în 6 ianuarie.

Până în prezent, nu şi-a anunţat nimeni oficial candidatura pentru posturile de conducere din CSM, însă membrii Consiliului se pot înscrie în cursa pentru cele două funcţii şi în timpul şedinţei.

Potrivit site-ului CSM, pe ordinea de zi a şedinţei plenului de vineri se află atât alegerea noii conduceri, cât şi prezentarea raportului de activitate al Consiliului Superior al Magistraturii pe anul 2012.

CSM are în componenţă 19 membri: nouă judecători şi cinci procurori aleşi de magistraţi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor şi validaţi de Senat, doi reprezentanţi ai societăţii civile aleşi de Senat şi trei membri de drept – ministrul Justiţiei, preşedintele ÎCCJ şi procurorul general al României. Mandatul membrilor aleşi este de şase ani, fără posibilitatea reînvestirii.

Potrivit Constituţiei şi Legii 317/2004 privind CSM, Consiliul este condus de un preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, care fac parte din secţii diferite, pentru un mandat de un an, care nu poate fi reînnoit.

Preşedintele şi vicepreşedintele CSM sunt aleşi dintre cei 14 membri aleşi, având dreptul să candideze doar cei nouă judecători şi cinci procurori aleşi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor. Nu pot candida la funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte membrii de drept ai CSM: preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorul general al României, ministrul Justiţiei şi reprezentanţii societăţii civile.

Conducerea CSM este aleasă prin votul membrilor plenului, iar dacă preşedintele este judecător, vicepreşedintele trebuie să fie procuror şi invers.

Cei care vor candida pentru şefia CSM trebuie să pregătească un proiect managerial pentru a-şi convinge colegii cu privire la viziunea pe care o au în legătură cu gestionarea competenţelor Consiliului şi rezolvarea aspectelor legate de resursele umane din sistemul judiciar şi proiectele aflate în derulare.

Mandatul actualului CSM a început în ianuarie 2011, primul preşedinte fiind ales judecătorul Horaţius Dumbravă, iar vicepreşedinte procurorul George Bălan, care în urmă cu o lună şi jumătate şi-a înaintat demisia din magistratură, el fiind vizat într-o anchetă a DNA.

În 2012, componenţa CSM s-a schimbat deoarece mandatul unora dintre membri s-a încheiat, fiind înlocuiţi cu cei care au câştigat alegerile pentru respectivele locuri, iar alţii au demisionat. Printre cei care au demisionat din CSM s-a aflat şi actualul ministru al Justiţiei Mona Pivniceru, în prezent membru de drept al Consiliului, şi Georgiana Iorgulescu, reprezentantul societăţii civile.

Te-ar mai putea interesa și
Lime introduce abonamentul lunar pentru trotinete. Cât costă în București față de restul țării
Lime introduce abonamentul lunar pentru trotinete. Cât costă în București față de restul țării
Startup-ul american Lime anunță lansarea LimePrime, abonamentul său lunar de călătorii, care completează pachetele LimePass bazate pe minute preplătite....
NATO „salută” dorinţa lui Macron de întărire a descurajării nucleare
NATO „salută” dorinţa lui Macron de întărire a descurajării nucleare
Alianţa Nord-Atlantică "salută" evoluţiile din capacitatea de descurajare nucleară a Franţei anunţate de preşedintele ...
Buzoianu: Vom avea unele dintre cele mai ambiţioase proiecte pe AFM, pe zona de mediu, anul acesta
Buzoianu: Vom avea unele dintre cele mai ambiţioase proiecte pe AFM, pe zona de mediu, anul acesta
Ministerul Mediului va derula anul acesta unele dintre cele mai ambiţioase proiecte în cadrul Administraţiei Fondului ...
Președintele Nicușor Dan a semnat decretul de numire a noului ministru al Educației, Mihai Dimian
Președintele Nicușor Dan a semnat decretul de numire a noului ministru al Educației, Mihai Dimian
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat, marţi, decretul de numire a lui Mihai Dimian în funcţia de ministru al Educaţiei ...