CSR: Rompetrol face donaţii pentru dotarea Spitalul Floreasca, în cadrul parteneriatului cu Fundaţia pentru SMURD

KMG International, prin intermediul companiilor membre Rominserv și Rompetrol Gas, donează unității de primiri urgențe a Spitalului de Urgență Floreasca un aparat de oxigenare extracorporală arterio-venoasă cu membrană (ECMO), precum și uniforme pentru voluntarii medicali ai SMURD, potrivit unui comunicat al companiei.
Economica.net - mar, 15 nov. 2016, 13:21
CSR: Rompetrol face donaţii pentru dotarea Spitalul Floreasca, în cadrul parteneriatului cu Fundaţia pentru SMURD

„Echipamentul ECMO care asigură oxigenare extracorporală arterio-venoasă cu membrană va fi folosit pentru a susține funcțiile respitorii și cardiace ale pacienților din secția de terapie intensivă, precum și în timpul transportului acestora de către echipajele SMURD. La nivelul țării, există doar câteva aparate ECMO în sistemul de sănătate, prețul unui singur dispozitiv ridicându-se la circa 55.000 de euro. Dispozitivul mobil donat de Rompetrol este primul de acest fel din sistemul național de sănătate, fiind utilizat în transportul de urgență al pacienților”, se arată în comunicat.

În același timp, Rompetrol Gas a contribuit la achiziția uniformelor pentru voluntarii medicali (peste 750 la nivel național), ei având un rol semnificativ în asigurarea primului ajutor persoanelor rănite în accidente rutiere.

În acest an, KMG International a achiziționat și donat Institutului Național de Transfuzie Sanguină două frigidere pentru plasmă, care îndeplinesc normele în vigoare și standardele europene impuse, cât și mobilier tehnico-medical pentru laboratoare.

„Înțelegem nevoile sistemului public de sănătate și credem în datoria noastră socială de a contribui la dezvoltarea țării și de a acorda asistență medicală de calitate pacienților. Această inițiativă vine ca o contiuare a angajamentului pe care ni l-am asumat în 2009, când am lansat un program de granturi pentru proiecte medicale, cu investiții depășind 5 milioane de dolari, precum și a eforturilor noastre de a menține standarde ridicate de sănătate și siguranță pentru angajații noștri”,  a declarat Catalin Dumitru, Vicepreședinte Senior al KMGI International.

Compania are un parteneriat de mai multă vreme cu Fundaţia pentru SMURD.

„Prin intermediul acestui parteneriat responsabil încheiat cu Rompetrol, începând cu anul 2009, am reuşit să susţinem activitatea aero-medicală desfășurată de SMURD, prin Inspectoratul General de Aviație. Vom continua această colaborare pentru a dezvolta proiecte vitale, prin intermediul cărora se asigură un sprijin logistic necesar activităţii desfăşurate de serviciul de urgenţă SMURD pentru a salva pacienții aflați în stare critică, care au nevoie de o intervenție calificată, la cele mai înalte standarde profesionale”, a declarat Raed Arafat, secretar de stat în Ministeriul de Interne.

Acest parteneriat continuă acordul încheiat în 2009, până în 2015, prin care Rompetrol Rafinare a funizat combustibil pentru elicopterele medicale operate de Inspectoratul pentru Aviație și Serviciul Mobil pentru Urgențe, Resuscitare și Descarcerare (SMURD), facilitând transportul și salvarea vieților a 5.808 persoane rănite și înregistrând 10.347 de ore de zbor.

Grupul KMG International a investit peste 8 milioane de dolari în proiecte de dezvoltare a comunităților la nivel național în ulimii ani, cu un număr total de peste 300.000 de beneficiari. Investițiile în sectorul medical au vizat reabilitarea secțiilor și dotarea cu echipamente medicale a peste 60 de spitale din țară. În 2013, Spitalul Marie Curie a primit fonduri pentru a implementa – pentru prima dată în România, tehica ECMO (oxigenare extracorporală arterio-venoasă cu membrană) în cazul pacienților nou-născuți care suferă de probleme cardiace și respiratorii severe și nu reacționează la metodele de reanimare standard.

 

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română consultă piața pentru achiziția de servicii medicale pentru angajații săi
Poșta Română consultă piața pentru achiziția de servicii medicale pentru angajații săi
Compania Naţională "Poşta Română" (CNPR) a depus în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) procedura de consultare publică pentru achiziţia unei game largi de servicii medicale......
Pentru 60% dintre cititorii români, bugetul alocat lunar pentru achiziția de cărți se situează între 50-150 lei lunar – studiu
Pentru 60% dintre cititorii români, bugetul alocat lunar pentru achiziția de cărți se situează între 50-150 lei lunar ...
Bugetul alocat lunar pentru achiziția de cărți se situează între 50-150 lei lunar, pentru 60% dintre cititori, arată ...
Ciolacu: PSD va valida săptămâna viitoare candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei
Ciolacu: PSD va valida săptămâna viitoare candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei
Partidul Social Democrat va valida săptămâna viitoare în forurile statutare candidatura Gabrielei Firea la Primăria ...
Mineritul de Bitcoin a înregistrat venituri record în ziua înjumătățirii recompenselor
Mineritul de Bitcoin a înregistrat venituri record în ziua înjumătățirii recompenselor
Cea mai recentă înjumătățire (halving-ul) a recompenselor pentru “minarea” de bitcoin a avut loc săptămâna trecută ...