CTP vrea să crească suprafaţa de parcuri industriale şi logistice din România cu 200.000 mp în acest an

17 04. 2019
ctpark_bucharest_27375200

„Strategia de dezvoltare a CTP prevede o creștere anuală de aproximativ 14%, iar în 2019 ne așteptăm să atingem 740.000 mp în toată rețeaua CTP din Europa Centrală și de Est, bazându-ne pe dezvoltare proprie. Plănuim, de asemenea, achiziții de noi proprietăți, dar acestea reprezintă aproximativ 20% din creșterea noastră în acest an. În România, avem planuri de a crește cu încă 200.000 mp”, spune Ana Dumitrache, country head al CTP în România.

În 2018, dezvoltatorul a finalizat și livrat peste 300.000 mp de spații logistice și a crescut și din punctul de vedere al portofoliului de clienți, ajungând la 50 de chiriași în cele 15 parcuri pe care le deține în România. Dintre aceștia, 85% sunt nume importante din domeniul logistic, iar 15% sunt companii de producție.

De la intrarea pe piață, CTP, companie cu 27% cotă de piață, a investit circa 500 de milioane de euro în România, și alte 120 de milioane de euro se vor investi în următorii ani. Dezvoltatorul plănuiește să ajungă la circa 1,5 milioane mp în 2021.

Compania nu se teme de  eventuală criză pe piața imobiliară și în general în economie.

„În general, există semne în întreaga Europă și în restul lumii care indică o creștere economică globală mai lentă. Clienții CTP reprezintă o gamă largă de industrii cu planuri de investiții pe termen lung. Ne așteptăm ca aceste companii să continue să investească în Europa Centrală, astfel că sectorul imobiliar industrial va continua să crească”, explică Ana Dumitrache.

Unul dintre principalele obiective ale dezvoltatorului rămâne extinderea CTPark Bucharest West, gândit pentru a deveni cel mai mare parc industrial din România și din Europa Centrală. În prezent, CTPark Bucharest West are o suprafață construită de 400.000 mp și este planificat să atingă un milion mp în următorii ani.

Potrivit agenției specializate în domeniul logistic și industrial Dunwell, suprafaţa de spaţii industriale şi logistice ar putea creşte cu până la 750.000 mp până la finalul acestui an. Potrivit datelor Dunwell, aproximativ 300.000 mp de proiecte industriale se află în plin proces de dezvoltare, o treime din suprafața construită fiind situată în București sau în proximitatea Capitalei.