Cu cât a crescut consumul de energie electrică al populaţiei, în primele nouă luni ale anului – date oficiale INS

Consumul final de energie electrică în primele 9 luni din acest an a fost de 37,251 miliarde kWh, cu 0,4% mai mic faţă de perioada similară din 2024, consumul în economie a fost mai redus cu 1%, în timp ce consumul populaţiei a crescut cu 1,8% iar iluminatul public a înregistrat o scădere cu 7,5%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - vin, 14 nov. 2025, 10:24
Cu cât a crescut consumul de energie electrică al populaţiei, în primele nouă luni ale anului - date oficiale INS

Potrivit statisticii, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2025, resursele de energie primară au crescut cu 5,8%, iar cele de energie electrică au crescut cu 4,5% faţă de perioada corespunzătoare din 2024. Principalele resurse de energie primară, în primele 9 luni din 2025, au totalizat 25,375 milioane tone echivalent petrol (tep), în creştere cu 1,400 milioane tep faţă de perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2024, scrie Agerpres.

Producţia internă a însumat 12,309 milioane tep, în scădere cu 349.500 tep (-2,8%) faţă de perioada similară a anului trecut, iar importul a fost de 13,065 milioane tep, în creştere cu 1,750 milioane tep (+15,5%).

În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 51,345 miliarde kWh, în creştere cu 2,228 miliarde kWh faţă de perioada 1 ianuarie -30 septembrie 2024.

Producţia din termocentrale a fost de 12,163 miliarde kWh, în scădere cu 479 milioane kWh (-3,8%).

Producţia din hidrocentrale a fost de 8,865 miliarde kWh, în scădere cu 2,596 miliarde kWh (-22,7%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 8,042 miliarde kWh, în creştere cu 71,3 milioane kWh (+0,9%).

Producţia din centralele electrice eoliene, în perioada 1 ianuarie -30 septembrie 2025, a fost de 4,186 miliarde kWh, în scădere cu 443,6 milioane kWh faţă de perioada 1 ianuarie -30 septembrie 2024, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în această perioadă a fost de 3,976 miliarde kWh, în creştere cu 1,089 miliarde kWh faţă de aceeaşi perioadă.

Exportul de energie electrică a fost de 10,520 miliarde kWh, în creştere cu 2,361 miliarde kWh. Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 3,572 miliarde kWh, în creştere cu 17,3 milioane kWh.

Te-ar mai putea interesa și
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. Această investiție consolidează capacitatea companiei de a susține......
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ...
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...