Cu cât au crescut insolvenţele din România şi care sunt zonele cele mai afectate – date ONRC

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primele cinci luni din acest an a fost de 3.146, în creştere cu 13,62% faţă de perioada similară din 2025, când au fost înregistrate 2.769 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
AGERPRES - mar, 21 iul. 2026, 09:45
Cu cât au crescut insolvenţele din România şi care sunt zonele cele mai afectate - date ONRC

Cele mai multe firme şi PFA intrate în insolvenţă, în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2026, au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 606, număr în creştere cu 5,57% faţă de primele cinci luni din 2025, scrie Agerpres.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele: Bihor, cu 212 insolvenţe (minis 2,75%), Cluj – 189 (minus 1,05%), Timiş – 145 (plus 12,40%), Ilfov – 140 (plus 2,19%) şi Prahova – 109 (plus 12,37%).

Cele mai puţine insolvenţe s-au consemnat în Covasna – 14 (plus 7,69%), Harghita – 16 (plus 14,29%), Botoşani – 17 (plus 6,25%), Mehedinţi – 21 (plus 10,53%), Sălaj – 21 (minus 32,26%) şi Teleorman – 22 (plus 83,33%).

Numai în luna mai au intrat în insolvenţă 622 de firme şi PFA, cele mai multe în Bucureşti – 119 şi în judeţele Bihor – 49, Cluj – 38 şi Ilfov – 33.

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi amănuntul, respectiv 190 (plus 352,38% comparativ cu primele cinci luni din 2025), construcţii – 171 (plus 510,71%) şi în industria prelucrătoare – 99 (plus 312,50%).

Te-ar mai putea interesa și
Se vor interzice tigăile antiaderente în Europa? Producătorul Tefal riscă un nou proces în Franța, iar UE pregătește noi reguli din 2027
Se vor interzice tigăile antiaderente în Europa? Producătorul Tefal riscă un nou proces în Franța, iar UE pregătește ...
Grupul francez SEB, proprietarul mărcii Tefal, riscă un nou proces în Franța din cauza utilizării substanțelor chimice PFAS în unele dintre tigăile sale antiaderente. Trei organizații de......
Proteste de amploare în Franța. 70.000 polițiști și militari au fost mobilizați. 135 de persoane au fost până acum reținute
Proteste de amploare în Franța. 70.000 polițiști și militari au fost mobilizați. 135 de persoane au fost până acum ...
Sute de mii de persoane sunt așteptate la manifestațiile organizate sâmbătă în Franța, pentru al patrulea weekend ...
Campania de vaccinare a oilor și caprelor din România începe duminică dimineață. Dozele de vaccin furnizate de UE au ajuns mai devreme
Campania de vaccinare a oilor și caprelor din România începe duminică dimineață. Dozele de vaccin furnizate de UE au ...
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor va începe duminică dimineață în județele Constanța și ...
PMB vine cu explicații în privința blocului din Drumul Taberei a cărui locatari au fost evacuați. „Crăpătura există de 9 ani. Nu e de la calitatea construcției, ci de la problemele de canalizare ale imobilului
PMB vine cu explicații în privința blocului din Drumul Taberei a cărui locatari au fost evacuați. „Crăpătura ...
Crăpătura la blocul OD3 din Sectorul 6 există de nouă ani, cauza fiind problemele la canalizarea imobilului, nu calitatea ...